Mai mulţi parlamentari PSD au depus un proiect de lege la Camera Deputaţilor potrivit căruia cadrele militare pot să refuze participarea la misiuni în afara teritoriului statului român în anumite situaţii, iar cadrelor militare femei li se ia în considerare, la stabilirea stagiului de grad, perioada în care se află în concediu pentru îngrijirea copilului, scrie Agerpres.

Soldati romaniFoto: Facebook / MApN

Potrivit proiectului care urmează să modifice Legea nr. 80/1995, cadrele militare au posibilitatea să refuze participarea la misiuni în afara teritoriului statului român în situaţia în care "unul sau ambii părinţi sunt invalizi de gradul 1 sau 2, indiferent de vârstă, şi nu mai au alţi fraţi sau surori majori, apţi de muncă, ori mai au fraţi sau surori dar aceştia nu pot contribui la întreţinerea părinţilor deoarece sunt elevi sau studenţi sau invalizi de gradul 1 sau 2, ori execută o pedeapsă privativă de libertate".

Conform expunerii de motive, proiectul creează şi dreptul cadrelor militare femei în activitate din Ministerul Apărării Naţionale care se află în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani să li se ia în considerare, la stabilirea stagiului de grad, perioada în care au fost în acest tip de concediu şi, de asemenea, creează posibilitatea pentru maiştri militari şi subofiţeri să treacă în categoria ofiţerilor până la vârsta de 40 de ani, faţă de 35 în prezent.

”Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori graţiate înainte de începerea executării pedepsei, sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere, ori pot fi menţinute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic, prin ordin al comandanţilor/ şefilor care au competenţe în acest sens, stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale", mai spune textul actului normativ.

Proiectul de lege este semnat de către deputaţii PSD Dorel Căprar, Alexandru-Ioan Andrei, Răzvan Cuc, Mihai Weber şi de senatorul PSD Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale, şi se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 21 mai.