Un BMW cu 5 pompieri a lovit o dubă care intrat pe un drum din Dolj fără să se asigure: 7 persoane au fost rănite

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 26 aprilie 2018, 10:15 Actualitate | Esenţial


Accident in Dolj
Foto: News.ro
Şapte persoane, printre care şi cinci pompieri, au fost rănite joi dimineaţa într-un accident rutier petrecut în judeţul Dolj, în care au fost implicate un autoturism şi o dubă. În momentul producerii evenimentului, pompierii se îndreptau spre serviciu, transmite news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, oamenii legii au fost solicitaţi să intervină joi dimineaţă, la un accident rutier petrecut pe DN 79 în apropierea localităţii Radovan şi în care au fost implicate două autovehicule.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că o dubă a ieşit de pe un drum comunal în drumul naţional fără să se asigure, iar un autoturism BWM care circula regulamentar a intrat în autovehicul.

În urma impactului, cele cinci persoane aflate în BMW, dar şi cei doi ocupanţi au dubei au fost răniţi uşor. Toate victimele au fost transportate la spital.

Cele cinci persoane aflate în BMW sunt pompieri, iar în momentul producerii evenimentului se deplasau la serviciu.




















1085 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Pe banii noștri. (Joi, 26 aprilie 2018, 13:37)

    asavreau [utilizator]

    Pompierii se deplasează la serviciu cu BMW!Presupun că la stingerea incendiilor se deplasează cu căruța și au butoaie cu apă.Ancheta trebuie să clarifice acest aspect.Corect ar fi ca pompierii să fie din aceiași localitate,să nu aibă nevoie de mașini BMW pentru deplasare.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version