Ce obligații au bicicliștii care circulă pe drumurile publice, potrivit Poliției Române

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 25 aprilie 2018, 14:22 Actualitate | Esenţial


Biciclisti in trafic
Foto: Politia Romana
Poliția Română prezintă, într-o postare pe Facebook, ce obligații au bicicliștii care circulă pe dumurile publice. Precizările vin în contextul vremii, care a devenit favorabilă acestui mod de transport, al Marșului Bicicliștilor care a avut loc în weekend, și al promovării mersului pe bicicletă de către președintele Klaus Iohannis, care s-a plimbat luni în Herăstrău și a mers miercuri la serviciu pe două roți.

Postarea Poliției Române:

”Ce trebuie să știi dacă vrei să circuli cu bicicleta pe drumul public?

În primul rând, pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani. Nu este suficient însă. Trebuie să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător.

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă. Se interzice circulația altor participanți la trafic pe pista pentru biciclete.

Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.

Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Pe autostrăzi este interzisă circulația cu bicicleta.

Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă.

Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.

Cum trebuie să–ți echipezi bicicleta?

În circulația pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție, cu sistem de avertizare sonoră (se interzic echiparea și folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor).

De asemenea, pe timp de noapte, bicicleta trebuie echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

Totodată, bicicleta trebuie echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante, de culoare portocalie, fixate pe spițele roților.

Alte obligații:

Se interzice conducătorilor de biciclete:

⁕ să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația "Accesul interzis bicicletelor";

⁕ să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;

⁕ să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

⁕ să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;

⁕ să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

⁕ să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

⁕ să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

⁕ să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;

⁕ să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor;

⁕ să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;

⁕ să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

⁕ să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care, înainte de intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;

⁕ să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent - reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusă;

⁕ să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.

Pentru neîndeplinirea acestor obligații, ești pasibil de sancțiune! Respectă legea, pentru un plus de siguranță!”

















5579 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Obligatiile bicilistilor si limbajul de lemn... (Miercuri, 25 aprilie 2018, 14:47)

    BlueWing [utilizator]

    De ce am senzatia ca aceste obligatii ale biciclistilor sunt redactate de persoane care nici nu stiu sa mearga pe bicicleta? De ce majoritatea suna ca si cum ai face mai bine sa stai acasa... In practica si biciclistii se vor comporta exact in acelasi spirit in care e facuta si acesta "reglementare"...adica "la misto!"
    • +2 (2 voturi)    
      O precizare atât de necesară! (Joi, 26 aprilie 2018, 10:17)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui BlueWing

      Mulțumim Poliției Române: ”⁕ să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.”
      Levitația bicicliștilor strict interzisă! De asemenea zborul cu bicicleta este și el interzis, dacă este efectuat la o distanță de sol mai mică de 10 metri! (asta am băgat-o io, că nu știu ce înălțime minimă de zbor/levitație cu bicicleta este admisibilă....)
  • +1 (3 voturi)    
    sa ne spuna si pentru motocilcisti (Miercuri, 25 aprilie 2018, 14:49)

    moka [utilizator]

    au voie sa faca slalomuri printre masini si sa te tot claxoneze sa te dai la o parte la stop? au voie sa circule cu viteza mai mare decat cea legala?

    si sa ne mai explice si ce reguli functioneaza cand ai intermitent la dreapta. Ai voie sa pui stop intermitent la dreapata cand nu ai banda de preselctie pentru dreapata? Toti soferii se inghesuie pe o singura banda fiindca sunt claxonati de cei din spate care cred ca au prioritate daca fac dreapta...
  • -1 (1 vot)    
    Pasibil de ce sanctiune? (Miercuri, 25 aprilie 2018, 14:50)

    teo4ro [utilizator]

    Ca nu imi amintesc sa fi citit in codul rutier aplicate contucatorilor de biciclete.
  • +2 (2 voturi)    
    ...... interesant .... (Miercuri, 25 aprilie 2018, 14:59)

    cbogdan [utilizator]

    Casca nu este obligatorie nicaieri (nici macar pe drumul public).
    • -2 (2 voturi)    
      pentru ca Iohannis nu avea! (Miercuri, 25 aprilie 2018, 18:00)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

      deci, nu (mai) este obligatorie!!!
    • 0 (0 voturi)    
      e logic sa fie asha (Joi, 26 aprilie 2018, 9:11)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

      Vesta reflectorizanta, echiparea bicicletei, etc afecteaza si ceilalti participanti la trafic, de aia sunt obligatorii, pe cind casca este exclusiv pentru protectia propriei tartacute. Nu afecteaza pe nimeni altcineva.
  • 0 (4 voturi)    
    lege primitiva facuta de niste imbe... (Miercuri, 25 aprilie 2018, 15:00)

    cosvaTIM [utilizator]

    1 - "pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani" - daca ai sub 14 ani, ar trebuii sa folosesti teleportarea;
    2 - "Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă." - iar daca acea pista speciala nu respecta prescriptiile de proiectare prevazute de STAS 10144/2-91 si sunt facute astfel incat sa fie periculoase, imposibil sau ineficiente de utilizat politia romana te obliga sa iti risti viata si sanatatea utilizandu-le sau sanctioneaza administratorul/proprietarul acelei piste si il obliga sa ia masuri corective ? La Bucuresti s-au luat astfel de masuri, cand se vor lua si in restul tarii ca de exemplu la Timisoara unde nu exista nici macar o singura pista realizata de fosta si actuala administratie care sa respecte STAS 10144/2-91 ? DNA nu poate urmarii penal acele persoane care, prin incompetenta sau coruptie au cheltuit bani publici pe astfel de piste ilegale ?
    3 - "Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!" - Ce te faci cand ai treceri destinate exclusiv pietonilor ce sunt amenajate in continuarea pistelor de biciclete deja amenajate pe trotuar, fara a avea o legatura cu restul infrastructurii rutiere ca alternativa ?
    Politia romana vorbeste de obligatiile biciclistilor intr-o tara unde aceiasi politie accepta ilegalitatile celor care amenajeaza defectuos infrastructura. Nu demult un politist a fost interpretat gresit cand a precizat ca biciclistii pot trece pe rosu daca acel rosu este la semaforul ce semnalizeaza o trecere de pietoni... da , la astfel de ineptii ajungem cand politia romana refuza sa-si faca datoria fata de cetateni.
    • 0 (0 voturi)    
      nu-i chiar asha (Joi, 26 aprilie 2018, 9:20)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui cosvaTIM

      1. E normal sa nu lasi un copil de 10 ani pe strada cu bicicleta... La virsta aia capacitatea de concentrare nu e inca dezvoltata si exista riscul sa vada ceva interesant si sa uite ca-i printre masini. Poate in schimb folosi cu succes pistele de biciclete, parcurile, etc.
      2. Partial corect. Eu practic la Iasi mersul la serviciu cu bicicleta, si e relativ functional. E adevarat ca pista mai trece si pe sub cite un chiosc, sau pe la tejgheaua vrunei covrigarii cu multi clienti, se mai opreste si prin cite un stilp de curent, etc. Si in situatiile alea mai incetinesti, mai opresti. Dar in 90% din traseu e OK, cu exceptia cite unui pieton care nu vrea sa se fereasca. Nu-i ca-n vest, dar cu ceva bunavointa e practicabila.
      3. Aici iti dau dreptate, e ilogic. Ce voiau ei sa spuna e ca daca nu circuli pe lista de biciclete, ci pe strada, n-ai voie sa treci pe trecerea de pietoni.
  • +2 (6 voturi)    
    reguli de romanistan (Miercuri, 25 aprilie 2018, 15:49)

    bogdan1477 [utilizator]

    "Se interzice circulația altor participanți la trafic pe pista pentru biciclete." - Pai si ce sanctiuni primesc cei care-si parcheaza masina pe pista de biciclete, ce sanctiuni primesc covrigariile care au punctul de vinzare fix pe unde e pista de licclete, cine amendeaza stilpii care-s fix pe mijlocul pistelor, etc, etc. Ati colorat cu vopsea niste dungi la misto, si acu aveti reguli de circulatie....

    "Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!" - exprimare demna de guvernul dancila... Da' pe unde to-arshu Garcea? Daca pista de biciclete de pe trotuar traverseaza soseaua pe trecerea de pietoni ce fac? Merg pe la un metru de ea?
  • +1 (1 vot)    
    Ref Biciclete (Miercuri, 25 aprilie 2018, 20:18)

    Klaus1000 [utilizator]

    In Austria cand circuli pe trotuar cu bicicleta iti iei amenda. In Germania cand traversezi pe rosu o intersectie pe bicicleta, chiar daca circuli pe pista amenajata pe trotuar iti iei amenda. In Bucuresti sunt locuri in care trotuarul e cat pista de bicicleta, acum daca lumea doreste piste de biciclete doar sa iasa un nr cat mai mare de km. suntem pe drumul ce bun. Pana la urma tot o decizie radicala precum pe Calea Victoriei e de sustinut! Ok tot ce nu polueaza trebuie incurajat dar cu respectarea regulilor de circulatie!
    • 0 (0 voturi)    
      Hai sa nu ne comparam cu Germania si Austria (Joi, 26 aprilie 2018, 9:28)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Klaus1000

      Germania si Austria sunt cu macar 50 de ani in fata noastra, daca nu mai mult. Acolo pistele de bicicleta chiar exista si-s facute sa fie functionale, respectarea regulilor chiar e verificata, etc. Si la noi daca treci pe rosu la semafor iti iei teoretic amenda, spre exemplu. Dar la fel cum in Germania daca ai depasit viteza legala apare din pamant o masina de politie si te ia la rost, daca ai aruncat un gunoi pe jos, apare cineva sa-ti taie o amenda, si tot asha. Pe cind la noi, toate astea nu se intimpla.

      In rest, da, la noi pistele de biciclete sunt in general facute la misto, ca sa incaseze niste firme de partid ceva bani pe niste vopsea arncata pe trotuar.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version