Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au semnat o declarație de cooperare cu țările care urmează la Președinția Consiliului UE, după România

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 23 aprilie 2018, 20:03 Actualitate | Esenţial


Dragnea si Tariceanu
Foto: Agerpres
Președintele Camerei Deputaților a semnat, luni, la Tallinn, alături de președințele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Declarația de cooperare între parlamentele naționale ale trio-ului care preia președinția Consiliului Uniunii Europene începând cu anul viitor, arată un comunicat al Camerei Deputaților. Celelalte două state semnatare ale declarației au fost reprezentate de președinta Parlamentului finlandez, Paula Risikko,  și de președintele Parlamentului croat,  Gordan Jandrokovic.

”Este un pas important, pe care l-am făcut astăzi, la Tallinn. De fapt, este primul document asumat în ceea ce privește colaborarea și stabilirea obiectivelor Președinției Consiliului UE. România  deschide trio-ul președinției, în ianuarie 2019, și faptul că am agreat acest instrument de lucru, declarația, arată că suntem deschiși pentru promovarea unei agende comune la nivel european”, a declarat domnul Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților.   

Documentul stabilește principiile care vor sta la baza cooperării trilaterale, reprezentând angajamentul ferm al părților de a folosi resursele parlamentare pentru promovarea obiectivelor Președinției Consiliului UE, asigurarea unei comunicări efeciente între legislative și consultarea regulată în privința pozițiilor asumate pe teme europene.

De altfel, încă de la începutul textului Declarației, cele trei state recunosc contextul în care vor deține Președinția, menționând provocarea reprezentată de viitoarele alegeri europene și impactul pe care îl vor avea asupra arhitecturii instituționale a Uniunii Europene după Brexit, pregătirea următorului exercițiu financiar multianual, dar și necesitatea unei mai mari implicări a cetățenilor și nivelelor naționale în procesele decizionale ale UE, arată comunicatul.

Președinția Consiliului Uniunii Europene se asigură prin rotație între statele membre, la fiecare 6 luni, iar țările care dețin Președinția lucrează îndeaproape în grupuri de trei, denumite trio-uri, stabilind obiectivele pe termen lung și o agendă comună pentru o perioadă de 18 luni. 

România este prima țară a trio-ului care urmează la Președinția Consiliului UE, mandatul său fiind pe perioada ianuarie - iunie 2019, urmată apoi de Finlanda și Croația. 

Declarația de cooperare între parlamentele celor trei țări – România, Finlanda și Croația – a fost semnată în marja participării demnitarilor la Conferința Președinților de Parlamente din Uniunea Europeană, care are loc la Tallinn, Estonia, în perioada 23 - 24 aprilie 2018. 



















858 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Documentare tarzie pt. cei doi bulumaci din RO (Luni, 23 aprilie 2018, 20:50)

    Plagarus [utilizator]

    Estonia a progresat enor si in cele 6 luni de presedentie:
    - are cel mai competitiv cod fiscal din OCDE ;
    - campioana europeana a digitalizarii serviciilor publice cu cea mai mica datorie din UE ;
    - a avut in 2017 cea mai mica datorie raportata la PIB din UE ;
    - are cel mai mare numar de start-up-uri per capita ;
    - este campioana europeana la furnizarea serviciilor publice online ;
    - la initiativa Estoniei, statele membre ale UE au ajuns la un acord prin care afacerile din economia digitala nu sunt taxate la fel ca firmele din alte domenii ;
    - a condus cu succes discutiile privind bugetul UE pentru 2018, de 160 de miliarde de euro, din care jumatate va fi directionat catre investitii care sprijina crearea de locuri de munca, cercetarea si inovarea ;
    - balticii au fost introduse amendamente privind TVA in comertul electronic care vor proteja companiile si vor incuraja competitia onesta ;
    - a introdus un nou model de management de criza pentru cazul in care o banca are probleme ;
    - realizarea unei liste cu tarile care nu coopereaza suficient in privinta combaterii evaziunii fiscale ;
    - au simplificat regulile privind utilizarea fondurilor europene ;
    - au promovat uniunea pietelor de capital ;
    - au promovat reguli mai clare si mai stricte privind stoparea terorismului financiar si a spalarii de bani.!!!!

    Stmuleaza puternic e-resedinta prin care un nr. de cca 150.000 de e-rezidenti majoritatea din UK cu rezultat direct asupra cresterii economiei economia si al piatei digitale prin atragerea de noi clienti si noi investitii si de a stimula inovarea.
    Estonia are sistemul de taxare simplu, nivelul redus al birocratiei, utilizarea la scara larga a sistemelor digitale, achizitionarea rapida a diverselor permise si tratate pentru evitarea taxarii duble cu peste 50 de state si altele.
  • +1 (1 vot)    
    Speranțe? (Luni, 23 aprilie 2018, 21:24)

    Lake123 [utilizator]

    Păi ăștia doi, speră să mai conducă țara asta încă mult timp? Eu nu cred. Proști or fi cei care-i va mai opta, după câte prostii au făcut până acum.
  • +1 (1 vot)    
    ? (Luni, 23 aprilie 2018, 22:09)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Adica un protocol?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version