Președintele Klaus Iohannis a explicat luni că în discuția telefonică pe care a purtat-o săptămâna trecută la Viorica Dăncilă i-a explicat acesteia „câteva chestiuni” legate de problematica unei eventuale mutări a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

HotNews.roFoto: Hotnews

„A fost o discuție în jurul mutării ambasadei. I-am explicat doamnei Dăncilă câteva chestiuni. În final cred ca a înțeles un pic mai bine care sunt problemele care trebuie luate în considerare dacă se dorește un studiu pe această temă”, a spus Iohannis.

Chestionat de ziariști cum comentează faptul că Viorica Dăncilă nu i-a răspuns inițial la telefon, președintele a răspuns: „Dacă ar fi un domn prim ministru acum aș spune ceva, fiind o doamnă mă abțin”.

”Am avut o discuţie destul de lungă (n.r. cu premierul) şi înţeleg acum că Guvernul a vrut să creeze o platformă de discuţie în jurul acestei teme. O discuţie exploratorie nu este greşită, dar de acolo şi până la o mutare efectivă este cale lungă", a declarat preşedintele Iohannis, luni seară, citat de news.ro.

El a spus că România trebuie să respecte legislaţia internaţională şi tratatele din care este parte.

"Noi suntem membri ONU, există numeroase rezoluţii ONU care spun foarte clar că nu se vor muta ambasade la Ierusalim până nu se înţeleg cele două părţi. De asemenea, Uniunea Europeană are o linie foarte clară în acestă chestiune - nimeni din Uniunea Europeană nu îşi mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim până când nu se lămuresc părţile care este statutul Ierusalimului. Nu poate nimeni să vină de afară să le spună. Este o chestiune care trebuie discutată între părţile implicate, iar când se lămuresc lucrurile şi nu mai există niciun impediment, numai atunci se poate discuta concret despre mutarea ambasadei la Ierusalim", a declarat Iohannis.

În ceea ce priveşte argumentul liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia SUA au decis mutarea ambasadei la Ierusalim, şeful statului a răspuns: "Îmi amintesc de acel banc din perioada comunistă, cum să facem să fie bine în România şi se spunea să declarăm război SUA. Nu putem compara situaţia României cu SUA, cea mai mare putere politică, economică. Au o abordare care le aparţine, noi avem o altă abordare".

Preşedintele Iohannis a mai spus că "cine ar forţa o astfel de decizie, de mutare a ambasadei, ar da cu piciorul la peste jumătate de secol de diplomaţie serioasă şi de succes".

În ceea ce priveşte discuţia telefonică pe care a avut-o cu Viorica Dăncilă pe această temă, Iohannis a spus că i-a explicat câteva chestiuni şi crede că "în final a înţeles un pic mai bine care sunt problemele care trebuie luate în considerare".

Întrebat de jurnalişti cum comentează faprul că premierul Viorica Dăncilă nu i-a răspuns la telefon şi l-a sunat după trei ore, Iohannis a răspus: "Dacă ar fi un domn prim-ministru, aş spune ceva. Fiind o doamnă, mă abţin".

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că a discutat telefonic cu președintele Klaus Iohannis despre acest subiect, recunoscând însă că inițial nu i-a răspuns lui Klaus Iohannis, deoarece nu a auzit telefonul, întrucât se afla la festivalul Simfonia Lalelelor din Pitești.

„Da, inițial nu am răspuns, eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, nu am știut de această discuție și pe urmă am sunat și am discutat cu dumnealui”, a spus Dăncilă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seară la Antena 3 că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Administraţia prezidenţială a transmis, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi a subliniat că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că "un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia".