Peste 3.000 de persoane au participat duminică, în Piaţa Sfatului din Braşov, la cel mai mare lanţ de oameni care citesc, depăşind astfel numărul actual de 3.071 înregistrat în India în anul 2015 şi intrat în Cartea Recordurilor, scrie Agerpres.

Eliberarea cartilor in naturaFoto: PhotoExpress

Evenimentul a început la ora 12,30, iar numărul de 3.072 de persoane a fost înregistrat puţin peste ora 19,30.

Persoana cu numărul 3.072 este Daniela Stroie, o tânără din Predeal, care a precizat că toţi cei care au participat la eveniment au un merit, nu doar ea.

Întrebată dacă îi place să citească aceasta a spus: ''Cititul nu este unul dintre hobby-urile mele principale, dar da. Îmi place să citesc orice, tot mă poate ajuta pe mine. Ultima carte citită a fost 'Dama cu Camelii'. Romanul 'Desculţ' nu am apucat să-l citesc, dar o să încerc'', a mai spus tânăra.

Iniţiatorul evenimentului, Alexandru Rareş Creţu, a declarat, pentru AGERPRES, că este bucuros că manifestarea a decurs foarte bine. "Este şi un soi de surprindere pe lângă o imensă bucurie. Evenimentul a ieşit nu bine, foarte bine. Am fost o echipă de 80 de persoane cu tot cu voluntari, care am muncit serios pentru această manifestare. Am încheiat în jurul orei 20,30 cu 3.321 de persoane. Sunt şi în plus pentru că au fost câteva persoane la care cititul nu s-a auzit foarte clar şi de aceea este bine să avem un plus de participanţi. Tot evenimentul a fost filmat şi toate documentele cu înregistrarea şi semnăturile participanţilor le vom trimite la Guiness Book. Probabil că va mai dura câteva luni până vom şti dacă vom fi acceptaţi sau nu'', a afirmat Alexandru Rareş Creţu, din partea Asociaţiei C'art Fest. Braşovenii prezenţi duminică în Piaţa Sfatului au apreciat organizarea evenimentului şi numărul mare de persoane care s-au aşezat la rând pentru a putea citi.