”Cu 4 ani înainte de începerea conflictului din Siria, a avut loc cea mai gravă secetă care a alimentat conflictul care a izbucnit așa cum știți și cu consecințele pe care cunoașteți astăzi. Accesul la resurse, la apa, a făcut că aproape 5milioane de sirieni să ajungă în Turcia, Liban, în Iordania. Mulți dintre ei au ajuns în Europa. Printre cetățenii sirieni care au ales România că destinație sunt și cei care au membrii familiei aici sau prieteni”, a declarat Mircea Mocanu, șeful Organizației Internaționale pentru Migrație în România, in cadrul conferinței The ABC of Diplomacy.

Mircea Mocanu, OIMFoto: ASSP

Despre situația României în legătură cu migrațiile, acesta a declarat că : „Din punct de vedere istoric România nu are o experiență extrem de vastă în migrații că a Italiei sau a Germaniei, a Suediei sau cea a Statelor Unite. Dar în același timp migrația ține și de factorul uman și ține de cerere și ofertă, de nevoi, de dorință de a fi primiți și de deschiderea pe care o oferă țara respectivă. România învață să devină un stat care poate primi migranți. Și, pe măsură ce gradul de dezvoltare, salariul mediu în România crește, în aceeași măsură mult mai mulți cetatenti din afară spațiului UE vor ajunge și vor vrea să locuiască în România.”

Mircea Mocanu a vorbit și despre un eventual final al conflictelor din Siria: „Acțiunea unui număr de persoane dintr-un mic oraș poate crea acel efect de fluture. Conflictul din Siria nu se referă doar la cele 15 milioane de sirieni din zonă. Are un impact deja din ce în ce mai mare și a destabilizat clasă politică la nivelul Europei. Când se va termină? Este posibil să nu se termine niciodată. E posibil să creeze un alt confllict. Este posibil să înceteze și să înceapă un conflict în altă parte. Important e că lumea să înțeleagă din acest conflict cum să conlucreze, cum să discute unii cu alții. Încă suntem sub impactul celui de-al Doilea Război Mondial. Cred că imaginile pe care le vedem au rolul de a ne face să nu intrăm într-un alt conflict, să punem un stop. „

Despre influența media în cazul crizei, acesta consideră că este una destul de mare: „Cred că în prima fază, în prima etapă a unui conflict media tinde să exagereze un pic fenomenul sau să se axeze pe elementele care au impact. Rolul media de stat care să poată să aibă un impact și un rol obiectiv e foarte important pentru că păstrează un echilibru între șoc și obiectivitate. E foarte important să citiți și să înțelegeți știrea din spatele știrii. ”