Cazanciuc, despre situația lui Kovesi: Președintele are mai degrabă un rol formal decât un rol decizional

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 17 aprilie 2018, 12:08 Actualitate | Esenţial


Robert Cazanciuc
Foto: Facebook
Senatorul PSD Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice, a apreciat marţi că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, este o decizie politică, menţionând că ministrul Justiţiei a argumentat "destul de bine" solicitarea de revocare şi că "spiritul legii desluşit de CCR" arată că şeful statului are în prezent mai degrabă un rol formal, decât un rol decizional, transmite Agerpres.

El a susţinut că oricare dintre instituţiile prevăzute în Constituţie ar putea face sesizarea la Curtea Constituţională privind existenţa unui conflict de natură constituţională, însă Guvernul are avantajul de a avea Ministerul Justiţiei în structura sa, cu "cel mai potrivit om să evalueze şi litera, şi spiritul legii".

"Preşedintele va răspunde în faţa alegătorilor de această decizie. Este o decizie politică asumată de preşedintele României pe o propunere fundamentată bine, spun eu, de ministrul Justiţiei. Faptul că preşedintele a avut altă opinie este responsabilitatea domniei sale, dar ministrul Justiţiei a argumentat destul de bine această solicitare. Evenimentele ulterioare au întârit argumentele ministrului Justiţiei", a afirmat Cazanciuc.

Potrivit acestuia, este o procedură în curs de derulare în momentul de faţă.

"Domnul Toader a anunţat că va ataca această decizie la CCR. Aici intrăm pe tărâmul juridic, unde lucrurile sunt mai complicate uneori. Avem un text de lege care vorbeşte de o anumită procedură, dar avem şi decizii ale CCR care arată că trebuie interpretat textul legii în spiritul Constituţiei şi, din acest punct de vedere, preşedintele României are în momentul de faţă mai degrabă un rol formal decât un rol decizional", a adăugat Cazanciuc.

El a precizat că textul de lege prevede că preşedintele României este la sfârşitul procedurii, dar spiritul legii arată că şeful statului are mai degrabă un rol formal, nu decizional.

"Lucrurile sunt destul de clare, textul legal în vigoare are la sfârşitul procedurii preşedintele României, dar spiritul textului, aşa cum a fost desluşit de CCR, arată că preşedintele României are mai degrabă un rol formal, şi nu decizional. (...) Deocamdată să vedem cine va ataca la CCR această speţă, dacă o să o facă Executivul sau altcineva, dar lucrurile sunt destul de clare în spiritul a ceea ce a spus CCR atunci când PNL a atacat la Curte legile Justiţiei", a subliniat Robert Cazanciuc.

Întrebat cine ar trebui să facă sesizarea la CCR, Cazanciuc a spus că sunt actori stabiliţi de Constituţie: Guvernul, preşedinţii celor două Camere, CSM, însă Guvernul are avantajul de a avea Ministerul Justiţiei în structură.



















1015 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    acesti (Marţi, 17 aprilie 2018, 12:25)

    loveparade [utilizator]

    cazancioci ai politicii romanesti
  • +2 (2 voturi)    
    "presediniti" si presediniti (Marţi, 17 aprilie 2018, 12:32)

    clencix [utilizator]

    Vrabia mălai visează. Președintele unei comisii anapoda își da cu părere despre ce habar nu are dar visează ca știe.
  • 0 (0 voturi)    
    Scrieti asta in constitutie (Marţi, 17 aprilie 2018, 12:46)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Pnentru o gasca de borfasi ca psd-ul din care si impostorul asta face parte, asa e. Deocamdata in Constitutie scrie altceva. Dar au toate sansele sa o schimbe si sa faca din Romania statul mafiot pe care si-l doresc.
  • +1 (1 vot)    
    Asa presa, asa alesi, asa tara! (Marţi, 17 aprilie 2018, 12:55)

    muvis [utilizator]

    Io zic sa o intrebati si pe bianca dragusanu ce parere are despre decizia presedintelui, intrebari cu variante da sau nu.
    Aseara pe digi burtiera se mutase pe mijlocul ecranului cu amintiri ale ineptiilor debitate de unii sau alti psd isdti, aldisiti uslisti sau mai bine zis interlopi.

    Alte discutii mai inteligente nu putem sa generam si noi?
    Chiar vi se pare ca aprecierile acestui cazanciuc sunt de natura a va lumina? Chiar el va confirma ca nu are legatura cu vreo actiune ulterioara la ccr. Ce mai trebuia publicat?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă