Ministerul Justiţiei a lansat procedura de selecţie a şefului DIICOT: cererile de înscriere pot fi depuse până pe 7 mai inclusiv, rezultatul va fi anunţat pe 14 mai

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 9:59 Actualitate | Esenţial


DIICOT
Foto: DIICOT
Ministerul Justiţiei a lansat procedura de selecţie pentru funcţia de procuror - şef al DIICOT, cererile de înscriere putând fi depuse până în 7 mai inclusiv, iar rezultatul urmând să fie anunţat în 14 mai pe site-ul ministerului, în condiţiile în care mandatul acualului şef al instituţiei expiră în 19 mai.

"Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 13.04.2018 – 14.05.2018, la sediul său din Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, cod 050741, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Selecţia se desfăşoară în condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în acest scop fiind întocmite Standardele de organizare şi desfăşurare a selecţiei procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Standardele de evaluare a interviului susţinut în cadrul selecţiei procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anexate. Procurorii pot depune cereri de înscriere, pentru funcţia de conducere ce urmează a se  vacanta, până la data de 7.05.2018 (inclusiv), la Direcţia resurse umane din cadrul Ministerului Justiţiei, Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5", anunţă ministerul.

Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, precum şi o declaraţie de interese care se actualizează anual sau în termen de 15 zile de la apariţia unei schimbări sau de la data la care judecătorul a luat cunoştinţă despre aceasta; un proiect managerial de cel mult 30 de pagini cu anexe de cel mult 10 pagini, privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, care se depune atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific; un curriculum vitae al procurorului, conform modelului comun european; minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie; orice alte înscrisuri relevante.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina de internet a acestuia, la data de 8.05.2018.

Procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 9.05.2018- 11.05.2018, un interviu cu ministrul Justiţiei.

În cadrul interviului ministrul Justiţiei este sprijinit de secretarii de stat din Ministerul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 14.05.2018.

Propunerea/Propunerile ministrului justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţia de conducere.

Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în 16 martie, solicitarea actualului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Daniel Horodniceanu de a reveni la Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, după încheierea mandatului la conducerea instituţiei, respectiv din 19 mai.

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activităţii în cadrul Serviciului teritorial Iaşi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului procuror Daniel Constantin Horodniceanu, după încetarea mandatului în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, începând cu data de 19.05.2018", a decis Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care a discutat cererea actualului şef al DIICOT de a reveni la Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, după încheierea mandatului la conducerea instituţiei.

Mandatul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT expiră în luna mai, e fiind numit în funcţie în urmă cu trei ani, la data de 19 mai. Anterior numirii, din 2012, a deţinut funcţia de procuror-şef în cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT.

Au existat informaţii conform cărora ar fi fost vizat într-un dosar DNA care a fost clasat. Daniel Horodniceanu a declarat, întrebat despre aceste informaţii, că a cerut Direcţiei Naţionale Anticorupţie să studieze acest dosar, el spunând că ar fi fost normal să fie anunţat.



















205 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Fiii lui Todiraș ar castiga detasat concursul (Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 10:31)

    CezarN [utilizator]

    Dara ar participa, fiii lui Dorel, fie cel asistent la facultatea lui Dorel, fie cel student, ar castiga detasat concursul, atat sunt de buni si de competenti, doar sunt fiii celui mai jalnic membru al Comisiei de la Venetia(am reusit sa o compromitem si pe asta cu turnatorii nostri).
  • +1 (1 vot)    
    se pregateste psd-ul sa ia tot. (Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 11:16)

    ouyang [utilizator]

    tara in deriva


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version