Mureş: Bărbatul acuzat că şi-a incendiat fosta soţie şi pe mama acesteia, la Reghin, arestat preventiv

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 13 aprilie 2018, 18:43 Actualitate | Esenţial


Incendiu
Foto: pixabay.com
Bărbatul acuzat că a provocat moartea fostei sale soţii şi a mamei acesteia, din Reghin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Agerpres.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş a admis vineri propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Muntean Viorel, cercetat pentru omor, tentativă la omor şi distrugere, fiind principalul suspect în cazul uciderii a două femei din Reghin.

Decizia Tribunalului Mureş poate fi atacată cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror.

Cele două victime, Ungureanu Cecilia (59 ani) şi mama sa, Ungureanu Rozalia (85 ani), au fost evacuate, joi seara, din apartamentul lor din municipiul Reghin de pompierii alertaţi să stingă un incendiu, prima fiind scoasă decedată, în timp ce a doua, cu arsuri foarte grave, a fost predată echipajelor medicale şi a murit la spital.

Anchetatorii susţin că în timp ce pompierii interveneau pentru salvarea celor două femei, Viorel Muntean stătea în maşină în faţa blocului şi urmărea acţiunea.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a precizat că din fişa de constatări preliminare întocmită de IML Târgu Mureş s-a stabilit că moartea femeii de 59 de ani a fost violentă, fiind cauzată de hemoragia internă (hemotorace masiv lateral) şi externă, consecinţa unor plăgi înjunghiate penetrante cu leziuni pulmonare şi cardiace. De asemenea, aceasta prezenta şi numeroase traumatisme cranio-faciale.

La autopsie s-a constatat că femeia a fost înjunghiată de 11 ori şi lovită în cap cu un corp dur.

Cele două femei care şi-au pierdut viaţa la Reghin, incendiate în propria locuinţă, au obţinut anul trecut un ordin de protecţie împotriva agresorului, Viorel Muntean, împotriva acestuia fiind deschis dosar penal pentru ameninţare în formă continuată.

Potrivit portalului instanţei, în iulie 2017, Cecilia Muntean (redevenită Ungureanu după divorţ) a solicitat un ordin de protecţie, emis de Judecătoria Reghin, prin care s-a dispus obligarea agresorului pârât Viorel Muntean la păstrarea unei distanţe minime de 100 m faţă de victima reclamantă, precum şi faţă de reşedinţa acesteia, pentru o perioadă de şase luni şi evacuarea lui din locuinţa mamei reclamantei, din Reghin.

În hotărârea instanţei se mai arăta că Viorel Muntean este obligat să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de mama reclamantei, Ungureanu Rozalia, şi că îi este interzis acestuia să aibă orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima reclamantă, pentru o perioadă de şase luni.

Tot anul trecut, împotriva lui Viorel Muntean, fosta soţie, Cecilia, a depus o plângere penală iar Pachetul de pe lângă Judecătoria Reghin l-a trimis în judecată. Dosarul penal este pe rolul Judecătoriei Reghin, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în formă continuată (trei acte materiale) şi are un nou termen de judecată în luna mai.

Agresorul este recunoscut pentru o serie de inovaţii. Apropiaţii spun că după ce Muntean a decis să-şi continue activitatea în sectorul privat, a dat faliment şi şi-a pierdut apartamentul, începând apoi şi declinul familiei. 

Citește și:

Mureş: A murit şi cea de a doua femeie, în urma incendiului provocat la Reghin pentru ascunderea unei crime

Reghin: O femeie a murit, iar mama acesteia a fost rănită într-un incendiu în locuinţa lor. Focul ar fi fost provocat intenţionat pentru ascunderea unui omor



















827 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version