Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis vineri să trimită o adresă către DNA, pentru a preciza dacă SRI a acordat sprijin tehnic procurorilor în ancheta din dosarul ''Gala Bute'', potrivit Agerpres.

Elena Udrea la Gala Bute- anul 2011Foto: Mediafax

Instanţa supremă a admis în acest sens o cerere făcută de avocatul fostului preşedinte al FR Box Rudel Obreja, inculpat în dosarul "Gala Bute".

Avocatul lui Obreja, Dan Lupaşcu, a depus vineri în instanţă protocolul de cooperare dintre SRI şi Parchetul General, document recent desecretizat. El a solicitat ca procurorii DNA să transmită instanţei dacă au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI în cadrul anchetei din dosarul "Gala Bute".

"Emiteţi o adresă către DNA, pentru a ni se comunica dacă a existat un plan de acţiune comună, dacă a fost constituită o echipă de anchetă comună, dacă DNA a comunicat operativ modul de valorificare a informaţiilor de la SRI şi dacă SRI a sprijinit efectuarea constatării tehnice. Vrem să beneficiem de dreptul la apărare. După ce primim aceste informaţii ne rezervăm dreptul să cerem anularea acestui protocol. Vrem să vedem dacă efectele protocolului s-au răsfrânt asupra acestui dosar", a spus avocatul.

Pe de altă parte, Dan Lupaşcu a solicitat să aibă acces la protocolul încheiat între SRI şi Instanţa supremă, însă cererea sa a fost respinsă de judecători.

În dosarul "Gala Bute", Rudel Obreja a fost condamnat în primă instanţă la cinci ani închisoare cu executare.