Asociaţia Procurorilor din România transmite vineri că raportul GRECO confirmă îngrijorările exprimate de procurori cu privire la faptul că modificările legislative din domeniul Justiţiei vor afecta activitatea procurorilor, adăugând că toate instituţiile statului ar trebui să ţină seama de şi să implementeze recomandările din raport, informează Agerpres.

GRECO - Grupul Statelor Impotriva CoruptieiFoto: Consiliul Europei

„Raportul confirmă îngrijorările exprimate de Asociaţia Procurorilor din România încă din 23 august 2017, în sensul că aceste modificări legislative vor afecta independenţa procurorilor şi vor diminua capacitatea Ministerului Public de a combate fenomenele infracţionale. (...) Asociaţa consideră că toate instituţiile statului trebuie să ţină seama pe deplin şi să implementeze recomandările conţinute în raportul de evaluare aferent rundei a patra de evaluare GRECO”, spune Asociaţa Procurorilor din România.

GRECO își exprimă, într-un raport publicat miercuri, profunda îngrijorareîn privința legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, sistemul judiciar și Consiliul Superior al Magistraturii adoptate recent de Parlamentul României și în privința proiectelor de modificare a legislației penale.

Grupul de State Împotriva Corupției din Consiliul Europei (GRECO) a realizat acest raport după ce la o întrunire plenară din decembrie 2017 s-a decis realizarea urgentă a unei evaluări a reformelor din justiția românească, considerându-se că ele ar putea implica încălcări grave ale standardelor anticorupție.