Sari direct la conținut

A doua zi de proteste la Institutul C. C. Iliescu din Bucureşti. Manager: Banii alocaţi instituţiei nu ne ajung să plătim sporurile

HotNews.ro

Câteva zeci de angajaţi ai Institutului pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din cadrul Spitalului Fundeni din Capitală protestează vineri pentru a doua zi consecutiv în curtea unităţii medicale, nemulţumiţi de regulamentul de sporuri aprobat de Guvern. Managerul institutului, Şerban Bubunek, a declarat că banii alocaţi spitalului nu sunt suficienţi pentru plata sporurilor şi caută o soluţie împreună cu Ministerul Sănătăţii. El a afirmat că medicii nu vor pierde din salariu, însă problema este la veniturile asistentelor, care ar putea scădea, transmite news.ro.La Ministerul Sănătăţii au loc negocieriîntre sindicate, ministrul Sănătăţii şi ministrul Muncii.

„Banii care sunt alocaţi prin această creştere pentru veniturile instituţiei nu ne ajung să plătim sporurile. Este foarte clar că doctorii în niciun fel de situaţie nu vor pierde la salariu. Doctorilor şi asistentelor le cresc salariile. Pericolul cel mare este la nivelul asistentelor, unde salariile nu cresc foarte mult, pentru că prin diminuarea sporurilor şi imposibilitatea plăţii lor la noile valori minime, le-ar putea scădea veniturile. Situaţia specială şi nefericită este cu cei cărora legea nu le duce salariile la grila din 2022, pentru care aplicarea unor sporurile la minimum din noul regulament face ca acestora să le scadă veniturile la sfârşit”, a declarat Şerban Bubunek.

El a spus că a solicitat fonduri suplimentare şi caută în continuare soluţii împreună cu reprezentanţii ministerelor implicate.

Zeci de angajaţi ai Institutului C. C. Iliescu protestează pentru a doua zi consecutiv, după ce şi joi au întrerupt lucrul şi au ieşit în curtea unităţii medicale într-un protest spontan. Personalul medical este nemulţumit de regulamentul de sporuri aprobat de Guvern.

La această oră au loc negocieri la Ministerul Sănătăţii între reprezentanţii ministerului, inclusiv ministrul Sorina Pintea, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu şi sindicatele din domeniu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro