"Astăzi adoptăm în perspectiva Euro douăzeci-douăzeci și Hotărârea Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții 'Consolidarea și modernizarea stadionului Giulești Valentin Stănescu, realizat prin Compania Națională de Investiții. Finanțarea obiectivului se va face de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Transportului, în valoare totală de 121 de milioane, iar termenul de finalizare va fi de 21 de luni", a citit Dăncilă.

Click pentru a deschide
"Având în vedere faptul că forurile internaționale au acceptat candidatura României pentru organizarea la București a unor meciuri din cadrul Turneului final din cadrul Campionatul European de Fotbal 2020, Municipiul Bucureşti şi, pe cale de consecință, România, se află într-un grup select de 13 oraşe şi ţări cărora li s-a oferit privilegiul de a participa la ediţia aniversară a Campionatului European de Fotbal din 2020.
Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 va marca aniversarea a 60 de ani de la prima ediție și, cu ocazia acestei ediții istorice a turneului, Arena Națională din București va găzdui în iunie 2020 trei partide din grupe și una din optimi. Având în vedere că organizarea EURO 2020 la București este o mare oportunitate de a ridica nivelul infrastructurii, în general, și a infrastructurii sportive, în particular, cele 4 arene - STEAUA, DINAMO, RAPID și ARCUL DE TRIUMF vor fi transformate în arene moderne, respectiv stadioane de fotbal de categoria a IV-a, conform Regulamentului UEFA privind infrastructura stadionului, ediţia 2010", se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.
Declarația, de la minutul 1.35
Marca pesede!
Da' asta e si... gravata!
oare cum citeste Vasilica ceasul ?
sau cum pronunta Vasilica secolele?
Si ala de a scris nota de fundamentare la fel! Sa se invete minte.
Sa-l vad eu atunci, cum mai face fata cheltuielilor...!
Indrazneste sa crezi...!
In alta ordine de idei, de ce nu intoarce capul? De ce se uita doar cu coada ochiului? I-o fii frica sa nu piarda sirul de pe hartie?
De cand in limba romana anii sunt cititi ca in limba engleza? cum adica douazeci-douazeci? M-as mira sa se fii uitat ea vreodata la serialul cu acelasi nume.
Io am impresia ca panarama asta de premier al Romaniei, stand foarte mult pe la Bruxelles, a invatat cateva cuvine in engleza si face cum fac toti cei ce stau o luna in Italia, nu mai scapa de accent, dar numai la acele cuvinte, atat.
Am ajuns sa-mi fie rusine sa spun ca sunt roman, si stau in Bruxelles, va jur. Eu nu ma simt reprezentat de guvernul Dancila, nume de personaj comic.
Nu vorbesc aici de fracturile logice sau exprimari care releva necunoasterea termenilor utilizati- care sunt si alea cu duiumul.................
Una era academician dr. inginer alta e prim ministru..vorba aia:"Cine nu invata din istorie risca sa o repete"
Si io care credeam ca Viorel e natarau, de are pata pusa pe Base, dar voi ii depasiti cu brio pe amandoi.
Mama proștilor e mereu borțoasă.
1. numerele naturale nu se vor mai citi cu zeci de mii, mii, sute, zeci, unitati ci se vor citi numai cu zeci-unitati, zeci-unitati, zeci-unitati, etc. Asta pentru a usura reproducerea lor de catre elevi.
2. universitatile care vor refuza sa aplice aceasta masura revolutionara din punct de vedere stiintific si didactic vor fi pedepsite prin scaderea bugetului si
scoaterea de pe lista doctoratelor.
3. primul ministru va primi un premiu pentru aceasta descoperire care vine in sprijinul celor cu probleme de ...
Hai baieti, unde sunteti, ce se intampla cu voi?