ÎCCJ urmează să dezbată contestația lui Vișinescu în cazul întreruperii executării pedepsei

de A.L.     HotNews.ro
Joi, 12 aprilie 2018, 8:02 Actualitate | Esenţial


Alexandru Visinescu
Foto: Agerpres/AP
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să dezbată joi contestaţia depusă de torţionarul Alexandru Vişinescu împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care i s-a respins o cerere de întrerupere a executării pedepsei, notează Agerpres.

Pe 1 martie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, formulată de Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, care execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.  

Hotărârea instanţei a venit după ce INML a recomandat, ulterior efectuării unei expertize medico-legale, ca Vişinescu să rămână internat pe toată durata detenţiei. Acesta se află în prezent la Spitalul Penitenciarului Jilava.  

Avocaţii lui Vişinescu susţin că acesta suferă de mai multe afecţiuni, printre care una neuronal-degenerativă.

Pe 10 februarie 2017, Alexandru Vişinescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.  

Tot atunci, instanţa a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vişinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părţi civile, urmaşi ai deţinuţilor închişi la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia - 50.000 euro, Elena Iacob - 100.000 euro şi Anca Cernea - 150.000 euro.  

Procurorii susţin că, în perioada 1956 - 1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora pe motive de ordin politic.

Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minimum de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.  

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele-penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.  

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", susţin procurorii. 

Până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vişinescu.


Citeste mai multe despre   


















614 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    distrugi muuulte vieti... (Joi, 12 aprilie 2018, 8:50)

    liviu_ [utilizator]

    stau 1 an iun puscarie cand ai 100 de ani...
    "justitia" romana
  • 0 (0 voturi)    
    PS: (Joi, 12 aprilie 2018, 8:50)

    liviu_ [utilizator]

    si asta e inaintea legilor "minunate" ale psd... sa vezi atunci ca nu mai face nimeni puscarie...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version