Peste 200 de oi, omorâte de lupi la o stână din Sălaj

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 11 aprilie 2018, 11:29 Actualitate | Esenţial


Lupi
Foto: pixabay.com
Peste 200 de oi au fost omorâte de lupi în preajma Sărbătorilor Pascale, la o stână din Horoatu Crasnei, o comisie specială convocată într-o primă întâlnire marţi, de către primarul comunei, urmând să stabilească dacă proprietarii ovinelor vor fi despăgubiţi pentru pierderile suferite, transmite Agerpres.

"Sunt trei proprietari care ţineau animalele împreună. Oile au fost atacate cel mai probabil de lupi, că nu i-a văzut nimeni, dar după plăgi, ar fi fost vorba de un atac de lupi. Ele au fost înghesuite în saivan. Unele au murit omorâte de către lupi, iar altele s-au asfixiat, pentru că au fost înghesuite într-un colţ de saivan. Au murit 89 de oi şi 119 miei", a declarat directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin.

Potrivit primarului comunei Horoatu Crasnei, Florian Sur, proprietarii ar putea fi despăgubiţi de către stat, ca urmare a atacului lupilor.

"Atacul a fost joi noapte. Dimineaţa am sunat la toate instituţiile care au un cuvânt de spus în astfel de situaţii şi s-a luat decizia, pentru evitarea unei epidemii, ca oile să fie îngropate, la adâncimea de patru metri. Marţi dimineaţa am convocat o comisie specială, pentru a vedea dacă îi putem despăgubi pe oameni, în caz de atac de animale sălbatice. Comisia este formată din mine, ca reprezentant al primăriei şi câte un reprezentant de la Agenţia de Protecţie a Mediului şi Garda de Mediu. Comisia se va întâlni din nou, luni, pentru ca până atunci oierii să aducă toate documentele pentru oi, de la medicul veterinar. Există o posibilitate de despăgubire. Comisia specială va lua o decizie lunea viitoare", a precizat Florian Sur.




















2927 vizualizari

  • +1 (7 voturi)    
    Dar mie (Miercuri, 11 aprilie 2018, 11:38)

    liberte, egalite, mouie pesede [utilizator]

    Cand lovesc cu masina un animal statul de ce nu imi repara masina si eu ca prostul platesc asigurare pt asa ceva?
  • +2 (4 voturi)    
    Intre timp, cainii se plimba prin orase, (Miercuri, 11 aprilie 2018, 11:45)

    mcris [utilizator]

    pe litoral etc.
  • +1 (5 voturi)    
    lupi în blană de ciobani (Miercuri, 11 aprilie 2018, 11:46)

    bors cu miere [utilizator]

    eee...nu s-a vândut marfa de paști și trebuie recuperată investiția
  • -4 (4 voturi)    
    Sigur (Miercuri, 11 aprilie 2018, 12:06)

    xolv [utilizator]

    incalzirea globala i-a manat din paduri.
  • +2 (4 voturi)    
    Despagubirea ciobanilor pentru ca (Miercuri, 11 aprilie 2018, 12:13)

    Rahan5 [utilizator]

    nu reusesc sa-si protejeze oile noaptea este o directie gresita. In mod normal este obiceiul ca noaptea ciobanii sa doarma in jurul saivanului in casute-adapost pentru paza. Ar fi bine sa fie inarmati cu arme de foc. Este stupid sa vina ciobanii dimineata si sa afirme : ,,Au fost probabil lupi si vrem despagubiri". Adica ei toata noaptea nu au fost langa saivan.
  • +1 (3 voturi)    
    a (Miercuri, 11 aprilie 2018, 12:30)

    adrian67 [utilizator]

    Nu au fost lupi, a fost Daea.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version