Două echipe de salvamontişti au fost trimise pentru recuperarea turiştilor morţi în Munţii Făgăraş

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 11 aprilie 2018, 9:29 Actualitate | Esenţial


Salvamontisti
Foto: Facebook / Salvamont
Nouă salvamontişti au fost trimişi, miercuri dimineaţă, cu un elicopter în Munţii Făgăraş, urmând a fi lăsaţi la sol pentru a recupera corpurile a doi dintre cei trei turişti din Iaşi daţi dispăruţi. Salvamontiştii vor forma două echipe, pentru că cei doi turişti dispăruţi se află în văi diferite, urmând să fie ridicaţi de la sol cu troliul elicopterului, operaţiune considerată cu risc din cauza posibilităţii prodecerii unor noi avalanşe.

Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat pentru News.ro că cei nouă salvamontişti au decolat la ora 09.00 de la poalele Munţilor Făgăraş, respectiv din zona Sâmbăta de Sus, pentru a fi lăsaţi la sol în creasta versantului, de unde vor pleca pe două văi diferite.

”Cele două corpuri reperate din elicopter se află în văi diferite. Ele sunt acoperite parţial de zăpadă, însă se vede o parte din îmbrăcăminte şi alte obiecte, care au fost recunoscute ca fiind ale celor trei dispăruţi. Despre al treilea bărbat dispărut nu ştim încă nimic, există posibilitatea să fie într-un alt loc, la mare distanţă, sau să fie prins cu o cordă de unul dintre cei doi, dar corpul său să fie acoperit cu zăpadă”, a declarat Cornoiu.

Acesta a spus că salvamontiştii vor forma două echipe, iar corpurile turiştilor vor fi ridicate de la sol cu troliul elicopterului.

”Probabil în cazul unuia dintre turişti, corpul va fi dus spre creastă pentru a putea coborî elicopterul, iar în cazul celuilalt, va fi dus în vale, unde există loc pentru elicopter”, a mai spus preşedintele Salvamont.

Operaţiunea este considerată riscantă, din cauza posibilităţii producerii de avalanşe.

”Am trimis oameni deosebit de bine antrenaţi, specialişti în misiuni de salvare cu elicopterul. Sunt băieţi din centrele Victoria, Săcele, Zărneşti şi Sibiu. Am vorbit la centrele din ţară şi, dacă va fi cazul, vom mobiliza echipe şi din alte judeţe”, a mai spus Cornoiu.

Salvamontiştii au reuşit să localizeze, până marţi seară, doi dintre cei turişti daţi dispăruţi în Munţii Făgăraş, dar recuperarea trupurilor a fost programată pentru ziua de miercuri. 

Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat pentru News.ro că cele două persoane, care sunt decedate, au fost reperate din elicopter. 

Cei trei turişti sunt din Iaşi, doi având 60 de ani, iar al treilea fiind minor, de 17 ani. Autoturismul acestora a fost găsit parcat în curtea unei mănăstiri din satul braşovean Breaza, unde s-ar fi aflat încă din 30 martie, conform localnicilor.

Dispariţia lor a fost raportată în urmă cu o săptămână, însă căutările au început în urmă cu trei zile, cu elicopterul, pentru că familia nu se arătase îngrijorată.



Citeste mai multe despre   


















1717 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version