Circulaţia feroviară între Timişoara şi Reşiţa a fost reluată, marţi seara, după ce în cursul dimineţii un tren a deraiat, din cauza surpării unui mal de pământ, relatează News.ro.

Tren al RegiotransFoto: Hotnews

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, traficul feroviar a fost redeschis pe ruta Reşiţa - Nord - Vasiova, în zona unde a avut loc surparea malului de pământ din cauza căruia un tren de călători care se îndrepta spre Timişoara a deraiat. Pe ruta Reşiţa Nord - Timişoara Nord a fost închiriată unui operator privat.

Şeful Serviciului Siguranţa Circulaţiei în cadrul Regionalei CFR Timişoara, Cristian Udrea, a declarat pentru News.ro că remorca automotorului a fost surprinsă de surparea malului de pământ şi aceasta a deraiat.

”Azi dimineaţă la ora 4.28 între staţia Reşiţa Nord şi Vasiova, la km 52+000, pe secţie închiriată RC-CF Trans, trenul 16100, privat Regio călători a fost surprins, mai exact remorca de automotor a fost surprinsă de surparea unul mal de pământ şi a deraiat. Nu sunt victime, iar circulaţia este închisă”, a declarat Cristian Udrea.

Trenul circula pe ruta Reşiţa - Timişoara. Reprezentanţii firmei private care administrează linia ferată s-au ocupat de curăţarea acesteia şi reluarea circulaţiei feroviare.

Citește