Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizează că transferarea celor 450 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi la alte unităţi face parte dintr-un plan de redistribuire, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a acestui spaţiu de detenţie, nefiind vorba de evacuarea lor de urgenţă, potrivit Agerpres.

Penitenciarul IasiFoto: Captura YouTube

"În data de 28 august 2017, efectuam prima vizită oficială în penitenciarul din Iaşi. Cu acea ocazie am constatat faptul că existau două expertize tehnice referitoare la starea tehnică a corpului A din respectivul penitenciar. Prima expertiză, din decembrie 2008, concluziona în sensul că "probabilitatea de prăbuşire este redusă, dar sunt aşteptate degradări structurale la incidenţa seismului". A doua expertiză, din februarie 2016, concluziona în sensul că pavilionul A intră în categoria clădirilor care "nu satisfac cerinţele asociate obiectivului de performanţă - siguranţa vieţii", afirmă, luni, Tudorel Toader într-o postare pe Facebook.

El susţine că, în data de 29 august 2017, Penitenciarul Iaşi a înaintat către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) nota de concept pentru edificare unui nou pavilion.

"Prin adresa nr. 35063 din 28.09.2017, Penitenciarul din Iaşi a transmis la ANP tema de proiectare pentru noul pavilion, temă aprobată la data de 08.11.2017, aflată în faza studiului de fezabilitate. La data de 31.01.2018, am solicitat conducerii ANP luarea măsurilor posibile şi legale pentru echilibrarea gradului de supraaglomerare a penitenciarelor, în condiţiile în care unele penitenciare aveau un grad de supraaglomerare de 180%, iar altele de 110%! În sensul celor de mai sus, începând cu data de 01.03.2018 s-a desfăşurat un plan de redistribuire a deţinuţilor. La data de 04.04.2018, în corpul A din Penitenciarul Iaşi se mai aflau 84 de deţinuţi, urmând ca şi aceştia să fie redistribuiţi. Acesta a fost contextul în care, conducerea ANP a luat măsuri pentru redistribuirea unora dintre deţinuţi, nefiind vorba despre "evacuări de urgenţă"!, explică ministrul Justiţiei.

În 4 aprilie, liderul Sindicatului din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, Dan Scarlii, a declarat pentru AGERPRES că au fost transferaţi 450 de deţinuţi, urmând să mai fie transferaţi alţi aproximativ 100.

"Pentru a preveni orice eveniment neplăcut, s-a luat măsura golirii clădirii. Imobilul e cel mai vechi de aici. Deja au fost transferaţi o parte dintre deţinuţi. Au mai rămas câţiva de transferat. Nu putem spune că am fost în pericol. Clădirea a fost expertizată cu risc seismic, nu au căzut plafoane şi nu au fost alte probleme de genul acesta. Ştiind că imobilul are risc seismic normal, exista o temere, exista o stare de disconfort", a precizat Dan Scarlii.

Potrivit unui comunicat remis de conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, la nivelul ANP şi al unităţilor subordonate se derulează, în mod constant, un proces de inventariere şi clasificare a spaţiilor de deţinere, din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie, al condiţiilor de muncă şi al siguranţei în exploatare, motiv pentru care, la nivelul Penitenciarului Iaşi, un imobil vechi, construit în anii '50, va intra într-un proces de modernizare.

Conform documentului, aproximativ 500 de deţinuţi cazaţi în acest spaţiu sunt relocaţi în alte unităţi penitenciare din ţară.

"La nivelul Penitenciarului Iaşi, sunt programate lucrări de investiţii care vizează şi construirea unui nou pavilion de deţinere, cu o capacitate de cca. 600 de locuri, pentru care au fost elaborate nota conceptuală şi tema de proiectare. Totodată, modernizarea imobilului supus atenţiei şi aducerea acestuia la standardele europene se încadrează în coordonatele angajamentului asumat de ANP şi Ministerul Justiţiei, inclusiv prin Calendarul de măsuri CEDO, care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie", se precizează în comunicat.