Curtea Constituțională a admis sesizările PNL și USR privind înființarea Comisiei de anchetă a activității șefului SPP - surse

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 3 aprilie 2018, 13:12 Actualitate | Esenţial


Judecatorii de la Curtea Constitutionala
Foto: AGERPRES
Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizările PNL şi USR privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază , au informat, pentru Agerpres, surse din CCR.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen de marți s-a aflat sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului României numărul 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Silvan Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare.  

Pe 14 martie, Curtea Constituţională a discutat şi sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului SPP. 

Liberalii susţin că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece încalcă principiul legalităţii prin nerespectarea Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi mai multe dispoziţii din Constituţie.

În sesizare se arată, printre altele, că o comisie de anchetă nu are abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci are scopul de a lămuri, de a clarifica împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc anumite acţiuni sau întâmplări, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun. În plus, obiectivele anchetei exced funcţiei de control parlamentar şi intră în sfera de competenţă a altor autorităţi constituţionale - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi preşedintele României. 

Pe 20 februarie, Senatul şi Camera Deputaţilor au dat vot favorabil hotărârii de înfiinţare a acestei comisii.



















3230 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    cecere bun si cecere rau (Marţi, 3 aprilie 2018, 14:09)

    un domn [utilizator]

    azi este cecere bun...
  • +1 (1 vot)    
    unde-s "specialistii " juristi din Parlament ? (Marţi, 3 aprilie 2018, 14:25)

    sareta [utilizator]

    Halal juristi ,au indus in eroare Senatul si Camera ...timp pierdut si gaz ars pe banii poporului .
  • +1 (1 vot)    
    "Politrucii" din CCR s-au gandit totusi (Marţi, 3 aprilie 2018, 15:34)

    Susufler0 [utilizator]

    ca ar fi prea de tot sa dea liber la infiintarea de comisii de crucificare publica a indivizilor care nu ii convin lui Dragnea, comisii care de fapt sunt adevarate organisme institutionale de pedepsire.

    In sfarsit, flatulatorul ala grimasat de Tariceanu nu mai poate debita oricand are chef lozinca aia deja prafuita cu "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman"!

    PS. Uite ca totusi in numele "organului" nu poti sa faci chiar orice, indiferent cat de potent (politic, bineinteles) te crezi si chiar esti !
    • +1 (1 vot)    
      Demisia pentru politrucul (Marţi, 3 aprilie 2018, 21:39)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      care a propus infiintarea comisiei.
      • +1 (1 vot)    
        Asa ar trebui pt ca sa vada toti yesmanii (Miercuri, 4 aprilie 2018, 3:39)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui cartofil

        lui Dragnea ce pot pati atunci cand asculta de ordinele cele mai nesabuite ale tractoristului din Gratia !


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version