Un avion Blue Air care pleca de la Cluj-Napoca la Bucureşti s-a întors din zbor după ce un motor a dat semne de avarie

de A.L.     HotNews.ro
Luni, 2 aprilie 2018, 0:19 Actualitate | Esenţial


Avion
Foto: Stirile ProTV
Un avion Blue Air care a plecat de la 21.30 din Cluj-Napoca cu destinaţia Bucureşti a avut o problemă la unul dintre motoare imediat cum s-a desprins de pe pistă, moment în care s-a auzit un sunet puternic, iar aeronava a început să trepideze energic, relatează Profit.ro, citat de news.ro.

Unul dintre pasageri a declarat pentru Profit.ro că a văzut scântei ieşind din motorul din partea stângă şi, după câteva zeci de minute de zbor, aeronava a revenit la sol pe aeroportul Avram Iancu.  

"Imediat ce avionul s-a desprins de sol, am auzit o bubuitură puternică venind dinspre motorul stâng, iar avionul a început să trepideze foarte tare. Probabil că a intrat o pasăre în motor pentru că am observat scântei ieşind din el. Dar poate că norocul nostru a fost că la Cluj-Napoca plouă. Avionul era aproape plin şi toţi am fost îngroziţi, mai ales că a survolat zona aproximativ 45 de minute până a aterizat pe aeroportul din Cluj-Napoca, probabil ca să mai consume din kerosen", a declarat pasagerul. 

În avion se aflau între 80 şi 100 de persoane. Pe pistă, avionul a fost aşteptat de maşini de pompieri. Pasagerii au fost debarcaţi şi li s-a spus că o nouă cursă care pleacă din Cluj-Napoca la miezul nopţii ar putea să-i aducă în Bucureşti.



















2057 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Sunt bulversat, dar traim in teleorman, e bine. (Luni, 2 aprilie 2018, 11:06)

    1anonim [utilizator]

    " ...Dar poate că norocul nostru a fost că la Cluj-Napoca plouă... " Norocul vostru au fost pilotii care au gestionat perfect situatia !!! Trebuie sa le ridicati statuie pentru ca nu sunteti morti acum...Offf, in situatii deosebite multi, prea multi oameni nu gandesc normal.( bine, si in situatii obisnuite e la fel ). Nici macar un cuvant de multumire...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version