Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

VIDEO MAE lansează un nou clip despre implicaţiile procesului Brexit asupra românilor din Marea Britanie

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 29 martie 2018, 22:46 Actualitate | Esenţial


Implicatiile Brexit pentru romani
Foto: MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat un nou clip informativ referitor la implicaţiile procesului Brexit asupra românilor din Marea Britanie,în această etapă a negocierilor care va dura până în octombrie 2018. MAE aşteaptă sugestii, opinii şi proiecte din partea cetăţenilor, acestea urmând a fi incluse în ”viziunea României” privind Brexit. Potrivit statisticilor, în Marea Britanie trăiesc 328.000 de români, potrivit News.ro.

MAE a lansat, joi, un nou clip informativ referitor la implicaţiile procesului Brexit asupra românilor din Marea Britanie. Acţiunea face parte din cadrul amplei campanii de consultări publice „România în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană“, în contextul celor mai recente evoluţii din cadrul negocierilor cu privire la Brexit.

Clipul de 2.29 de secunde, a fost postat pe site-ul instituţiei, dar şi pe conturile de socializare ale MInisterului. 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, vorbeşte despre etapele parcurse până acum, despre perioada de tranziţie, dar şi despre viitorul relaţiilor dintre România şi Marea britanie, dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

„Încă de la începutul procesului Brexit, am avut ca prioritate garantarea drepturilor românilor din Marea Britanie. În această etapă a negocierilor, cetăţenii europeni care trăiesc, lucrează şi studiază în Regatul Unit urmează a beneficia în continuare de drepturile câştigate sau în curs de dobândire, iar regimul persoanelor care se stabilesc în acest stat inclusiv în perioada de tranziţie se va aplica uniform, fără discriminare, pentru toate statele membre. Vom menţine un contact permanent cu Michel Barnier şi echipa de negociatori a Comisiei Europene, pentru a ne asigura că aceste angajamente asumate vor fi integrate în acordul final de retragere şi lucrăm în continuare la toate elementele specifice de interes pentru România, în vederea introducerii lor în textul acestui document“, a declarat Victor Negrescu.

Potrivit informaţiilor transmise prin intermediul clipului, etapa a doua a negocierulor va dura până în octombrie 2018, iar MAE aşteaptă opinii, sugenţii şi proiecte de la cetăţenii interesaţi de Brexit, acestea urmând a fi integrate în ”viziunea României”. 

Victor Negrescu a subliniat că, pe tot parcursul procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, România va fi pregătită să informeze, să îndrume şi să sprijine cetăţenii în raport cu autorităţile britanice şi cu noile condiţii generate de Brexit.

În octombrie 2017, MAE a lansat primul clip de informare despre Brexit. 

Potrivit statisticilor, în Marea Britanie trăiesc 328.000 de români.

În urma referendumului din iunie 2016, Marea Britanie a decis retragerea din Uniunea Europeană. În urma acestui rezultat, Guvernul britanic a declanşat, în 29 martie 2017, procedurile de retragere din Uniunea Europeană. Negocierile pentru stabilirea termenilor de retragere a Marii Britanii pot dura maximum doi ani, urmând ca la 30 martie 2019, în perioada deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Marea Britanie să piardă statutul de membru al blocului comunitar. În cazul eşuării negocierilor, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la doi ani de la declanşarea Articolului 50 fără un Acord de Retragere. Există şi posibilitatea ca statele membre să convină unanim asupra prelungirii negocierilor.




















1134 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version