Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că ar fi păcat ca, după „cel mai mare scandal public pe care l-a creat parlamentul României vreodată„, să avem in final niște legi ale Justiției „proaste„.

Klaus IohannisFoto: Captura presidency.ro

”Dacă tot am lucrat atât de mult la aceste legi si Parlamentul a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat Parlamentul României vreodată (...) măcar acum în final să le aducem într-o formă care e bună pentru România„, a spus șeful statului, la întrebările ziariștilor.

Iohannis a subliniat că „ar fi păcat dupa atâtea discuții să avem niște legi proaste„.

Referindu-se la soluțiile care i-au fost sugerate, printre care și implicarea Comisiei de la Veneția, Klaus Iohannis a precizat că este „conștient de pârghiile constituționale„ de care dispune, însă până acum, instituțional, legile justiției nu au ajuns încă la Administrația prezidențială.

„Toate legile până la urmă ajung la mine„ și când acest lucru se va întâmpla „o sa fac o declarație, cum văd calitatea legilor, ce pași îmi imaginez eu că trebuie facuți„, a arătat președintele, precizând ca își dorește „niște legi cu care să putem merge înainte„.