Un omagiu adus victimelor incendiului din Kemerovo este anunțat miercuri seara în fața Ambasadei Rusiei din București, la ora 18.30, evenimentul fiind organizat de Asociația Colectiv GTG 3010 și comunitățile Facebook Rezistența, Inițiativa România și Corupția ucide.

Ambasada Rusiei la BucurestiFoto: Google Street View

Cel puțin 64 de persoane, dintre care patruzeci și unu de copii, au fost uciși in mall-ul din orașul rus Kemerovo, în urma unui incendiu ale cărui cauze nu au fost încă stabilite.

Cele patru organizații anunță că pe trotuarul din fața Ambasadei Rusiei vor fi depuse flori, în memoria celor dispăruți. Pagina evenimentului, aici.

„Duminică un incendiu a izbucnit intr-un centru comercial din Kemerovo, Siberia. Până acum au fost declarate 64 de victime care au plătit cu viața, majoritatea copii. Bucureștiul știe cum este să trăiești o asemenea tragedie, am suferit și noi în octombrie 2015 când Clubul Colectiv a ars. Bucureștiul știe ce înseamnă suferința pentru sutele care și-au pierdut acolo oameni dragi, pentru noi toți, ceilalți, care asistăm neputincioși cum legile sunt incălcate sau eludate și acest lucru costă vieți omenești.

Dar înainte de a vorbi despre ce anume a făcut posibilă o asemenea tragedie, înainte de toate este durerea. Kemerovo, Bucureștiul este alături de voi„, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului anunțat miercuri seara în București, în fața ambasadei Rusiei, Şoseaua Kiseleff, Nr.6.