Președintele Klaus Iohannis a discutat, luni, cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevičius, despre relațiile UE și respectiv NATO cu Rusia, inclusiv în contextul măsurilor luate la nivel european, la care s-au alăturat astăzi atât România, cât și Lituania, ca reacție la atacul cu agent neurotoxic de la Salisbury. Președintele României a subliniat, în acest cadru, importanța transmiterii unui mesaj consecvent și puternic, exprimat prin acțiunea solidară cu Regatul Unit, la momentul potrivit, din partea statelor Uniunii Europene.

Iohannis si ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas LinkeviciusFoto: Administratia Prezidentiala

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe Ministrului Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Linas Linkevičius, au discutat, potrivit Administrației Prezidențiale, despre consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două țări, agenda regională, europeană și de securitate.

Președintele României și Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania au exprimat dorința fermă de consolidare a dialogului politic și dezvoltarea legăturilor economice dintre cele două țări, fiind evocată, printre altele, necesitatea stimulării cooperării în domeniul noilor tehnologii. De asemenea, au evocat pozițiile și interesele comune ale României şi Lituaniei în cadrul Uniunii Europene, inclusiv în privința abordărilor privind viitorul cadru financiar multianual și a Brexit.

În cadrul întrevederii, cei doi înalți oficiali au amintit importanța unei coordonări crescute în privința Parteneriatului Estic și în Vecinătatea Estică a UE, pornind de la similitudinea de poziții a celor două țări. În acest context, au avut loc discuții cu privire la situația din Republica Moldova şi cea din Ucraina, fiind exprimată susținerea pentru continuarea procesului de reforme în spirit european.

Printre subiectele abordate s-au aflat și obiectivele comune ale celor două state în pregătirea Summitului NATO din luna iulie 2018, printre acestea numărându-se și prezența înaintată aliată pe Flancul Estic.

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Linas Linkevičius au discutat și despre relațiile UE și respectiv NATO cu Rusia, inclusiv în contextul măsurilor luate la nivel european, la care s-au alăturat astăzi atât România, cât și Lituania, ca reacție la atacul cu agent neurotoxic de la Salisbury. Președintele României a subliniat, în acest cadru, importanța transmiterii unui mesaj consecvent și puternic, exprimat prin acțiunea solidară cu Regatul Unit, la momentul potrivit, din partea statelor Uniunii Europene.

Citește și

Un diplomat rus la București a fost declarat persona non-grata

Reacția Ambasadei Moscovei la București, după anunțul expulzării unui diplomat rus: Manifestarea nebuniei politice colective