UPDATE România sub zăpadă: Școlile din București și alte zece județe sunt închise, 63 trenuri au fost anulate, traficul aerian s-a desfasurat cu întârzieri / Circulația a fost reluată pe Autostrada Soarelui A2

de A.L., G.S.     HotNews.ro
Vineri, 23 martie 2018, 6:19 Actualitate | Esenţial


Coduri galbene si portocaliu in jumatate de tara
Foto: ANM
București și alte 14 județe se află vineri sub avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, ger și viscol, până la ora 15:00. În București, dar și în alte județe din țară, cursurile au fost suspendate vineri, iar CFR Călători a anunțat anularea a peste 50 trenuri din cauza condițiilor meteorologice. Circulația a fost oprită pe A2, iar traficul aerian se desfășoară cu întârzieri, în condiții de iarnă.

LIVETEXT, principalele informatii de vineri:

17:20 Circulația rutieră pe autostrada A2, între București și Drajna, a fost deschisă pentru toate categoriile de vehicule

16.06 Infotrafic: Circulaţia pe tronsonul Bucureşti - Drajna al Autostrăzii A2  se efectuează controlat pe ambele sensuri de mers. Prima coloană de autovehicule, însoţite de echipaje de poliție şi utilaje de deszăpezire, a plecat din Drajna către Bucureşti, urmând să preia participanţii la trafic pe retur.

13:20 INFOTRAFIC anunță că circulaţia rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers ale DN 3, între Fundulea şi Tămădău, judeţul Călăraşi, unde un tir a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă.

12:27 ANM: Vineri după-amiaza, ninsoarea şi vântul se vor diminua în intensitate

12.20 Numarul trenurilor anulate a ajuns la 63. Lista actualizata, AICI

11:43 VIDEO Zăpada portocalie, un fenomen meteo rar în România. Care este explicația

11:14 Infotrafic - Starea drumurilor: A2 si 5 drumuri nationale inchise / O cursa aeriana anulata, 53 de trenuri nu circula 

​10:50 FOTO Aeroportul Otopeni, acoperit de zăpadă: Nici o cursă nu e anulată, dar sunt întârzieri care pot depăși 40 de minute  

10:07 Trafic blocat pe DN1 pe sensul spre Bucureşti, dupa o tamponare în lanţ in care a fost implicata şi o ambulanţă

10:02 
Mures: Interventie pentru recuperarea a 31 de copii, dupa ce autocarul in care se aflau a derapat din cauza zapezii

09:43 Codul portocaliu, restrans la 11 judete. Ce avertizari au mai emis meteorologii  

09:35 FOTO Primăria Capitalei: arterele principale sunt curățate în proporție de 30%-40%. Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă 

09:26 Infotrafic: A2 inchisa, trafic ingreunat pe DN1. CFR a anulat 53 de trenuri

09:12 Aeroportul Otopeni: Nicio cursa nu este anulata, dar unele decoleaza si cu 2 ore intarziere 

08:39 CFR Calatori a anulat vineri dimineata 41 de trenuri de calatori. Lista actualizata periodic, AICI.

Cum arata la aceasta ora Gara de Nord din Bucuresti:



08:30 Sapte tronsoane de drumuri judetene au fost inchise din cauza viscolului: DJ 546C, Potcoava - Perieti; DJ 546 E Teslui - Miesti; DJ 544 Vadastra - Vartop; DJ 544A Brastavatu - Vadastra; DJ 653 Stoicanesti - Craciunei; DJ 642 A Babiciu - Traian; DJ 546 F Coteana - Ipotesti, potrivit Agerpres. 

08:07 Potrivit Infotrafic, sunt anulate 25 de trenuri:

SRPT Craiova - 19 trenuri (pe rutele Pitesti - Piatra Olt, Craiova - Sibiu, Craiova  Bailesti, Alexandria - Rosiori Nord, Caracal  Corabia, Piatra Olt  aracal, Piatra Olt  Slatina, Lotru  Piatra Olt, Rosiori Nord  Turnu Magurele) anulate astazi (23 martie 2018). - 
SRPT Bucuresti  6: 4 trenuri (pe ruta Bucuresti - Constanta) si 2 trenuri (pe ruta Bucuresti - Tulcea).

08:02 Autostrada Soarelui, inchisa intre Bucuresti si Drajna  

07:40 Pe autostrada Soarelui se circula cu dificultate, din cauza zapezii care acopera carosabilul, relateaza Digi24.

07:35 In judetul Valcea, DN7 este blocat intre Golesti si limita cu judetul Arges, dupa ce mai multe tiruri au ramas inzapezite. 

Pe drumul national  DN 13A traficul este restrictionat, intre Miercurea Ciuc si Odorheiu Secuiesc, pentru circulatia autoturismelor cu MMA>7,5 t, din cauza ninsorii abundente. 

Bara Sulina a fost inchisa, din cauza vantului puternic, potrivit Infotrafic.

07:10 Circulatia pe drumul judetean 606A din Mehedinti a fost inchisa, din cauza viscolului.

07:03 Pompierii intervin, vineri dimineata, pentru recuperarea a sase persoane care au ramas inzapezite intr-o zona de padure dintr-o localitate din judetul Mehedinti, iar reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) spun ca interventia este dificila din cauza stratului consistent de zapada si a viscolului, relateaza news.ro. Conform ISU Mehedinti, un detasament de pompieri intervine intr-o zona de padure aflata langa DC 22, in comuna Livezile.

06:20 Pe DN1 se circula in conditii de iarna, cu 30- 40 km/ora. 

Peste 330 de utilaje de deszapezire au actionat pe parcursul noptii in Capitala, anunta Digi24.

In Bucuresti, dar si in alte zece judete (Giurgiu, Dambovita, Prahova, Teleorman, Buzau, Dolj, Calarasi, Ilfov, Olt, Ialomita), cursurile au fost suspendate.

Primaria Sectorului 5 a decis ca scolile de pe raza administrativa sa ramana deschise, iar parintii care doresc sa-si lase copiii la cursuri, sa o poata face. Decizia vine dupa ce primarul general, Gabriela Firea, a decis sa inchida gradinitele, scolile si liceele din Capitala vineri din cauza unui cod portocaliu de ninsoare. 

Gradinita nr. 248 din sectorul 1, doua centre sociale tip after-school din sectorul 2, Scoala generala nr. 80 si gradinita nr. 239 din sectorul 3 si patru crese din sectorul 4 vin in sprijinul parintilor care nu au cu cine sa isi lase copiii.

In sectorul 5, Primaria nu a facut inca niciun anunt legat de ziua de vineri.

CFR Calatori a anuntat ca vineri 18 trenuri sunt anulate din cauza conditiilor meteo. Rutele afectate sunt Bucuresti Nord - Constanta si viceversa, Bucuresti Obor - Constanta, Bucuresti Obor - Fetesti, Bucuresti Nord - Tulcea Oras si viceversa, Tulcea Oras - Medgidia, Ciulnita - Slobozia Veche si viceversa.


Citeste mai multe despre   


















11542 vizualizari

  • +8 (16 voturi)    
    DUamna Gabi, in sectorul 3 “nu ie” viscol (Vineri, 23 martie 2018, 7:05)

    un domn [utilizator]

    Ce facem? Mai asteptam viscolul pana la ora 12 sa imi duc copilul la scoala?
    Cu respect
    un domn
    • +8 (14 voturi)    
      ghinion cu iarna asta (Vineri, 23 martie 2018, 8:24)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      daca zaoada asta cadea in decembrie, se inchideau scolile din decembrie pana in aprilie, la fel autostrazile, se anulau 4 luni toate trenurile, se inchide asi primaria si duamna Gabi putea pleca in tarile calde, sa vada daca si acolo e ceva, sa inchida scolile si circulatia.
    • -1 (17 voturi)    
      In sect 3 la tine in Suceava? (Vineri, 23 martie 2018, 9:30)

      Lovercraft [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Nu de alta, dar in sectorul 3 la mine in Bucuresti e viscol
    • +3 (7 voturi)    
      Duomnule (Vineri, 23 martie 2018, 13:44)

      CPM1 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      In Londra la 5cm de zapada se inchide ditamai aeroportul. Duomnule esti un plangacios - nimic nu te satisface pe lumea asta. Caracteristic frustratilor!
  • +9 (9 voturi)    
    cel mai simplu la scoli, in cazuri mai grave, nu (Vineri, 23 martie 2018, 8:29)

    nick24 [utilizator]

    ca acum, este SA NU SE PUNA ABSENTE, astfel daca n-ai cu cine lasa copilul, sa-p poti duce la scoala.
    Dar ideea nefiind a Firutei, NU E BUNA.

    Clasele se puteau comasa, in functie de nr de elevi si profesori.
    • +1 (3 voturi)    
      este discutabila propunerea, (Vineri, 23 martie 2018, 13:45)

      CPM1 [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      dar poate fi o solutie.
  • +11 (15 voturi)    
    balamuc (Vineri, 23 martie 2018, 8:32)

    Lynxx [utilizator]

    Cand eram copii zapada trecea de gardul scolii si tot ne duceam,iar acu ca i s-a sculat dementei tinem copii acasa si vor duce profesorii sa recupereze sambetele..... Noaptea mintii la taranoii astia (pardon ca am jignit taranii...) De lucruri serioase nu stiu sa se ocupe.....
    • +9 (13 voturi)    
      si @HN prezinte de parca a venit potopul (Vineri, 23 martie 2018, 9:09)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui Lynxx

      parca sint -40 grade afara si avem 2 m de zapada pe strazi

      ce tragedie!! extraordinar
      • +1 (5 voturi)    
        Si in alte tari (Vineri, 23 martie 2018, 13:46)

        CPM1 [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        se intampla la fel. Acolo tot Firea este de vina?
    • +3 (3 voturi)    
      Primariei nu ii e grija de copii (Vineri, 23 martie 2018, 12:57)

      Andrei453530 [utilizator] i-a raspuns lui Lynxx

      Ii e doar frica de injuraturile pe care si le-ar lua daca pe vremea asta am avea acelasi trafic ca pe vreme buna, si Bucurestiul ar fi blocat. Infinit mai multe injuraturi decat de la parintii care nu au cu cine sa-si lase copiii acasa.
    • -1 (3 voturi)    
      Deci solutia ta e sa ramanem in 1980? (Vineri, 23 martie 2018, 15:49)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui Lynxx

      Nu era nici telefon, nici internet, nici facebook, 2 ore de program la televizor in care se prealauda Ceausescu. Acolo vrei sa ramanem?
      • +2 (2 voturi)    
        hahahahohoho (Vineri, 23 martie 2018, 16:30)

        Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        vezi că în anii 80 nici în occident nu era...internet
      • +1 (1 vot)    
        Esti mai rau (Vineri, 23 martie 2018, 17:44)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        Esti in Dark Ages!!!
  • -5 (13 voturi)    
    f. bine ca nu merg la scoala (Vineri, 23 martie 2018, 8:41)

    Toni_Romania [utilizator]

    F. bine ca elevii nu merg la scoala, mai scapa o zi de malaxorul tembel numit scoala romaneasca.
    • -4 (14 voturi)    
      ce vaicareala iese (Vineri, 23 martie 2018, 9:47)

      Wildschwein_007 [utilizator] i-a raspuns lui Toni_Romania

      cu inchiderea scolilor frate. Parca numai in Ro s-ar intampla asta.
  • +11 (17 voturi)    
    Asta-i iarnă? (Vineri, 23 martie 2018, 9:00)

    asavreau [utilizator]

    Hai să fim serioși.Ninge liniștit,nu este ger iar „viscolul”adie cât să-i fâlfâie lui Firea ideile.Închiderea școlilor arată impotența administrației.Dacă nu face curățenie pe străzi,de ce ar curăța zăpada?Arată frumos,alb,curat,să tot stea zăpada așa să nu se vadă mizeria creată de lenea lui Firea!Dă-o încolo de școală!Nu ne trebuie!Ca să nu faci nimic nu trebuie să știi carte.
    • -2 (8 voturi)    
      E cod portocaliu (Vineri, 23 martie 2018, 10:23)

      Jos_Dictatura_Dragnea [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Poti sa iesi afara, dar numai imbracat in portocaliu.
  • +7 (9 voturi)    
    Pana si sit-ul InfoSpanac a picat (Vineri, 23 martie 2018, 9:52)

    Zummm [utilizator]

    la briza asta de primavara. In caz de calamitate naturala incepeti sa va rugati :)))
  • +6 (6 voturi)    
    adevarul e ca orasul arata BINE fara masini (Vineri, 23 martie 2018, 12:58)

    Andrei453530 [utilizator]

    asa ar trebui sa arate o zi normala in Bucuresti.
    • +2 (4 voturi)    
      O mare parte (Vineri, 23 martie 2018, 13:50)

      CPM1 [utilizator] i-a raspuns lui Andrei453530

      din dezordine este generata de o parte dintre parintii care-si duc copiii la scoala. Trec dimineata prin fata la Cevantes si fiecare isi opreste masina cum "vrea muschii lui" ne-tinand cont de reguli de circulatie (opresc pe zebra), iar daca in mod politicos ii intrebi sar cu un puhoi de vorbe grele de "intelectuali"!
      • +1 (3 voturi)    
        he he (Vineri, 23 martie 2018, 15:43)

        Wildschwein_007 [utilizator] i-a raspuns lui CPM1

        In cazul scolii la care invata copilu meu (in Brandenburg) daca opresti 3 secunde unde nu trebuie, sunt oamenii astia de la Ordnungsamt (un fel de gardieni publici) care iti fac o poza cu mobilu si in doua trei zile primesti amenda de 15 Euro acasa in posta.
        A doua oara nu mai opresti acolo, garantat. Din pacate in Ro nu ar merge asa ceva, dat fiind gradul extrem de coruptie. Nu stii de cine te legi in Ro, ca sa zic asa. Aicea poa sa fie si Merkel la volan, ca nu conteaza, amenda trebuie platita. Aici nu merge cu scuze, ca te grabesti, ca esti sef, ca esti smecher, ca ai IQ peste 120 :-). Vei fi doar sfatuit sa te trezesti mai devreme ca sa poti parca pe vreo stradutza laterala pe undeva sau ceva de genul asta.
  • -1 (5 voturi)    
    remarcabil șpagatul jurnalistic (Vineri, 23 martie 2018, 14:43)

    Mazeta [utilizator]

    „România este sub zăpadă”, dar școlile nu trebuie închise.
    • 0 (2 voturi)    
      Supt o zapada de cativa cm (Vineri, 23 martie 2018, 17:46)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Nenorocire, se pare ca psd are bani numai de furat nu si pt deszapezit....
    • +1 (1 vot)    
      trenurile si avioanele nu pot, dar copiii ar putea (Vineri, 23 martie 2018, 21:17)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      deh....
      Ce tragedie ca nu se face o zi scoala!!

      Tot pe aici spuneau unii ca scoala e proasta, nu se face nimic, nu se invata nimic, profesiorii nu stiu nimic si nu fac nimic. Pai, foarte bine ca nu mai merg copii la prostii aia, nu?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version