Ziua Mondială a Sindromului Down va fi marcată miercuri, la Bucureşti, printr-o serie de evenimente, care vor include o campanie de popularizare desfăşurată în Piaţa Unirii şi în Piaţa Universităţii, o conferinţă, dar şi programe artistice, scrie agerpres.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Asociaţia Down Bucureşti împreună cu partenerii săi organizează pentru al 13-lea an acest eveniment, pentru a crea o punte între societate şi persoanele cu sindrom Down şi familiile acestora.

De la ora 10,00, la Unirea Metrou 1 şi Pasajul Universităţii, persoane cu sindrom Down vor da "Îmbrăţişări gratuite" şi vor împărţi pliante de popularizare a evenimentului, au informat organizatorii, prin intermediul unui comunicat.

La ora 13,30, la Rin Grand Hotel - Sala Bucureşti va avea loc vernisajul unei expoziţii de artă (pictură, grafică, gravură, fotografie şi obiecte artistice) intitulată "Zâmbet", avându-i ca autori pe Mircea Nechita şi beneficiarii Asociaţiei Down Bucureşti. În cadrul expoziţiei va fi organizată o tombolă, în urma căreia vor fi câştigate obiectele expuse. Sumele obţinute vor finanţa activităţile şi terapiile Asociaţiei Down Bucureşti.

În acelaşi loc, la ora 15,30, se va desfăşura conferinţa "Evaluarea şi recuperarea retardului cauzat de sindromul Down", susţinută de dr. Robert J. Doman Jr., fondator şi director al Asociaţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Copilului (NACD) - SUA.

La ora 17,00 este programat spectacolul "Clowns", susţinut de actorii Teatrului Ion Creangă, iar de la ora 18,30 vor avea loc programe artistice, de la care nu vor lipsi dansul, muzica şi carnavalul. La acest eveniment şi-au anunţat participarea persoane cu sindrom Down şi familiile acestora din toată ţara, la care se vor adaugă voluntari, invitaţi şi oficialităţi.În 2006, Organizaţia Internaţională a Persoanelor cu Sindromul Down (Down Syndrome International - DSI) a decis marcarea oficială a zilei dedicate Sindromului Langdon - Down (World Down Syndrome Day / Journée Mondiale de la Trisomie 21) la data de 21 martie. În decembrie 2011, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat 21 martie drept Ziua mondială a sindromului Down (A/REZ/66/149) şi a invitat toate statele membre, organizaţiile implicate în domeniu ale sistemului ONU şi alte organizaţii internaţionale, precum şi societatea civilă, inclusiv organizaţiile non-guvernamentale şi din sectorul privat, să se implice prin acţiuni pentru creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la sindromul Down, arată un.org/en/events/downsyndromeday.

Potrivit ONU, incidenţa sindromului Down este între 1 din 1.000 până la 1 din 1.100 de nou-născuţi la nivel mondial, provocând dizabilitate intelectuală şi fizică, precum şi problemele medicale asociate. Potrivit site-ului www.sindrom-down.ro, sindromul Down este o dispunere cromozomială naturală, care a făcut parte întotdeauna din condiţia umană, fiind universal prezent în toate naţiile, genurile şi mediile socio-economice, deşi există o mare variaţie a acestei incidenţe în întreaga lume. ''Sindrom'' reprezintă o suită de semne şi caracteristici, iar ''Down'' provine de la numele medicului englez John Langdon Haydon Down, primul care a descris sindromul în 1866, cu aproximativ 100 de ani înainte ca acest cromozom suplimentar să fie descoperit. În 1959, geneticianul de origine franceză Jérôme Lejeune a descoperit că sindromul Down este cauzat de prezenţa unui cromozom 21 în plus, rezultând astfel un număr total de 47 de cromozomi, faţă de 46 de cromozomi, în mod normal, dispuşi în perechi în fiecare celulă.