"Traim un moment in care Romania intreaga parcurge un curs intensiv de drept, predat de persoane care au interese in solutionarea propriilor cauze si nu au absolvit niciodata Dreptul", a declarat miercuri, la prezentarea raportului DNA, Cristina Tarcea, presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

"Si mai cu seama traim intr-un prezent in care se incearca inocularea ideii ca Justitia trebuie realizata potrivit indicatiilor desprinse din acest curs intensiv de drept. Tuturor cursantilor vreau sa le reamintesc ca Dreptul inseamna in primul rand morala", a continuat presedinta Inaltei Curti.

"Persoanele si entitatile care au o relatie controversata cu morala nu au a comenta despre modul in care se face Justitie, tot asa cum persoanele din sistem controversate nu au ce cauta in Justitie. Ultima perioada, mai ales ultimul an, au dovedit cat de mult rau pot face comportamentele imorale sau ilegale ale celor din sistem", a declarat Tarcea.

Ea a facut si o aluzie la ministrului justitiei la evenimentul de miercuri: "Nu ma pot abtine sa nu precizez ca particip la al cincilea bilant DNA si parca in alti ani masa de la prezidiu era mai lunga si mai incapatoare. Vremea sau vremurile...?"