Fosta judecatoare de la Judecatoria Ineu Florita Bolos a fost trimisa in judecata, marti, de catre procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Timisoara in cel de-al treilea dosar de coruptie, scrie News.ro. Ea este acuzata de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si fals intelectual in forma continuata. Anterior, judecatoarea a fost condamnata in doua dosare de coruptie.

In rechizitoriul intocmit, procurorii arata ca, in calitate de judecator, "prin incalcarea si ignorarea normelor procesual civile imperative in ceea ce priveste competenta teritoriala si fara sa existe dovada platii taxelor judiciare de timbru si timbru judiciar mobil, a pronuntat, in cursul anului 2011, un numar de sase hotarari judecatoresti, prin care in mod nelegal, s-a transferat in patrimoniul reclamantului (societate comerciala) din cauzele civile respective, dreptul de proprietate asupra a 254 parcele de teren (404,85 ha), situate in extravilanul comunei Zarand, judetul Arad, care au facut obiectul judecatii".

"Concret, inculpata Bolos Florita a retinut in mod nereal, in cuprinsul sentintelor, faptul ca actiunile sunt timbrate legal, ca paratii si reclamantii din cauze au calitate procesuala pasiva, respectiv activa, ca paratii au avut in patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren mentionate in cererile de chemare in judecata si ca paratii din cauze au refuzat in prealabil incheierea contractului in forma autentica", se arata intr-un comunicat remis, marti, de DNA.

De asemenea, procurorii sustin ca solutiile din cauzele civile au fost pronuntate de Bolos in absenta persoanelor care in mod real au avut calitatea de parti (titularii dreptului de proprietate) si a probelor necesare adoptarii unor solutii juste, "pronuntand astfel hotarari contrare legii, prin care reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren care au facut obiectul judecatii".

Anchetatorii spun ca judecatoarea a determinat obtinerea unui folos necuvenit suplimentar pentru societatea beneficiara a dreptului de proprietate asupra suprafetei de 404,85 ha teren si a determinat cauzarea unui prejudiciu total de 39.802 lei Primariei Timisoara, prin faptul ca nu s-a incasat la bugetul local sumele corespunzatoare taxelor de timbru aferente.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Timisoara, fiind al treilea in care Florita Bolos este acuzata de astfel de fapte.

In 2013 si 2016, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a fostei judecatoare in legatura cu savarsirea unor infractiuni de coruptie, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie a condamnat-o la pedepse de patru si sapte ani de inchisoare.

In primul dosar, cel din 2013, judecatoarea din Ineu a fost acuzata ca a primit 13.000 lei si 5.500 euro de la doua persoane, pentru a pronunta sentinte favorabile. Ea a fost condamnata in aprilie 2014 pentru luare de mita, fals in inscrisuri sub semnatura privata, abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial si fals intelectual.

In cel de-al doilea dosar, fostul magistrat a fost acuzat de opt fapte de abuz in serviciu contra intereselor publice, opt fapte de fals intelectual, doua fapte de fals material in inscrisuri oficiale si de instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata. Judecatoarea din Ineu a pronuntat hotarari abuzive prin care a improprietarit cu terenuri (329 de parcele, in total 468,6 hectare) mai multe persoane din cercul sau de cunostinte. In 31 octombrie 2017 a fost pronuntata sentinta definitiva, respectiv sapte ani de inchisoare pentru abuz in serviciu contra intereselor public, fals intelectual, fals material in inscrisuri oficiale si instigare la savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata.