O fetita de 12 ani si-a pierdut viata, duminica, dupa ce a cazut de la etajul opt al unui bloc de locuinte din municipiul Deva, victima prezentand multiple fracturi si suspiciuni de leziuni ale organelor interne, in urma carora a decedat in spital, potrivit Agerpres.

Incidentul a fost anuntat prin serviciul de apel de urgenta 112, la fata locului deplasandu-se doua echipaje ale Ambulantei si SMURD. La sosirea echipelor de prim ajutor fetita se afla in stare de stop cardio-respirator, paramedicii efectuandu-i manevrele de resuscitare.

"Fetita a fost transportata la Unitatea de Primiri Urgente Deva cu manevrele de resuscitare in curs. Victima prezenta multiple fracturi si contuzii, precum si suspiciune de leziuni ale unor organe interne", a declarat purtatorul de cuvant al Serviciului Judetean de Ambulanta Deva, dr. Calin Dumitrescu.

In ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viata, fetita a decedat la spital.