"Dosarul mineriadei este politic. Venirea minerilor este pusa fara niciun fundament pe seama unora sau altora. Guvernul pe care il conduceam atunci a fost categoric impotriva venirii minerilor in capitala”, a declarat miercuri la Bacau fostul premier Petre Roman.

Petre RomanFoto: Hotnews

Petre Roman a fost prezent la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacau, la lansarea primului sau volum de memorii intitulat: “Despre pasiune in vremuri de libertate” (vor urma alte doua carti). Bine dispus – si intens periat de catre cadrele didactice ale universitatii bacauane pentru activitatea sa de om politic si profesor universitar – fostul prim-ministru le-a vorbit studentilor despre activitatea sa de revolutionar, despre reformele politice si economice initiate in anii 90 si chiar de incantarea cu care a descoperit celebrul bar Melody unde "am fost 40 de zile la rand".

Intr- o scurta conferinta de presa, fostul prim-ministru s-a referit la judecarea in camera preliminara a dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, in care el si alte 13 persoane (printre care si Ion Iliescu) sunt trimise in judecata pentru crime impotriva umanitatii. “A fost un episod nenorocit, foarte urat. Nu a putut decat sa ne aduca enorme daune. Sigur ca dosarul mineriadei este unul politic – toate hotararile care s-au luat in acele vremuri au fost politice, dare ele s-au transformat in acuzatii de ordin juridic. Procurorii nu au anchetat ce s-a petrecut in ziua de 13 iunie 1990, cand s-au atacat violent institutii ale statului, ii intereseaza doar zilele de 14 si 15 iunie, doar venirea minerilor” a spus Petre Roman, care a mai afirmat ca “Venirea minerilor este pusa fara niciun fundament pe seama unora sau altora”.

Intrebat, insa, cine a chemat minerii in acele zile, fostul prim-ministru a precizat ca: “Asta e o chestiune, care, in realitate, nu a fost corect lamurita. Guvernul pe care il conduceam atunci nu a avut niciun amestec, chiar eram categoric impotriva venirii minerilor in capitala”.

Petre Roman a respins si acuzatiile despre impotrivirea sa la venirea Regelui Mihai in decembrie 1990: “Principesa Margareta a fost la mine acasa si am discutat despre venirea regelui. Am convenit ca acest lucru sa se intample in zilele de Pasti 1991, cand trebuia sa fie intampinat cu toate onorurile. Principesa a fost de acord, insa regele a fost prost sfatuit si a venit cu 4 luni mai devreme. Nu vreau sa intru in amanunte".

Cartea “Despre pasiune in vremuri de libertate”, lansata de Petre Roman, este o colectie de 70 de povestiri si doua scrisori, care refac evenimentele din perioada 21 decembrie 1989 – septembrie 1991. Fostul prim ministru a declarat ca a scris-o in trei luni.