In ziua in care se implinesc patru ani de la semnarea tratatului de anexare a peninsulei Crimeea de catre Federatia Rusa, pe data de 18 martie, vor avea loc alegeri prezidentiale, insa situatia din Donbass (estul Ucrainei) nu pare sa fie chiar un motiv de campanie pentru Vladimir Putin. Autoproclamata Republica Populara Lugansk a fost in noiembrie anul trecut scena unui razboi deschis pentru putere intre serviciul de informatii FSB si GRU (serviciul de informatii al armatei). In urma unui puci care a avut loc la sfarsitul lunii noiembrie, Igor Plotinsky (sustinut de GRU) a fost inlocuit de omul FSB, Leonid Pasechnik, dupa cum arata o analiza realizata de Warsaw Institute.
Potrivit sursei citate, Rusia cauta in mod clar o rezolvare politica a conflictului. Aceasta stare de fapt i-a ingrijorat pe majoritatea liderilor din noile republici nerecunoscute (Lugansk si Donetk) care, in calitate de participanti la actiunile de razboi din 2014 – 2015, ar deveni inutili sau chiar ostili intereselor Moscovei, daca s-ar ajunge la un acord intre Kiev si tarile Occidentale.
Warsaw Institute explica intr-o ampla analiza ca recentele discutii despre introducerea unor forte ONU de mentinere a pacii in regiunea Donbass, idee sustinuta de insusi Putin (in conditiile lui, desigur), a sporit tensiunile intre rebeli. Situatia economica si sociala in zona ocupata a Donbass-ului continua sa se deterioreze, nu doar din cauza actiunilor Ucrainei, cat din cauza problemelor economice ale Rusiei, care se arata mai putin dornica sa subventioneze “republicile populare”.
Astfel, s-a nascut o competitie crescanda intre comandantii si “oficialii” locali. Warsaw Institute arata ca razboiul dintre FSB si GRU pentru controlul regiunii Lugansk a inceput in vara lui 2014 dupa ce Serviciul Federal de Securitate (FSB) a esuat in organizarea unei rebeliuni in sud-estul Ucrainei. Mai mult, n-a reusit sa-i protejeze pe comandatii rebelilor de o inevitabila infrangere cu fortele ucrainene, fiind salvati in cele din urma de intarea armatei ruse in regiune. Din acel moment, serviciul de informatii al armatei rusesti (GRU) a devenit foarte influent in Donbass.
Totusi, razboiul se incheiase, iar zona ocupata trebui sa fie organizata intr-o maniera “civila”. In acel moment, fortele FSB au intrat in actiune si, ca rezultat, atat civilii cat si soldatii si-au impartit sferele de influenta. GRU a devenit responsabil cu controlul “fortelor armate” ale rebelilor, in timp ce FSB a impartit rolurile in structurile de forta: in ambele “republici” (Lugansk si Donetk) au fost infiintate “ministerul afacerilor interne” si “ministerul securitatii statului”. Mai mult, Sergei Beseda (inalt ofiter FSB) a devenit cel mai important oficial responsabil pentru fostele republici sovietice.
Controlul suprem asupra intregii zone ocupate a revenit insa administratiei prezidentiale din Rusia, mai precis consilierului lui Putin, Vladislav Surkov si oamenilor lui. Surkov avea deja ceva experienta in gestionarea unor situatii similare: Abhazia si Osetia de Sud. Practic, se confrunta doua viziuni in ce priveste viitorul Donbass reprezentand cele doua “tabere”. Surkov si GRU sunt in favoarea reintegrarii Donbass-ului in Ucraina insa regiunea ar urma sa dispuna de un grad ridicat de autonomie. Mai mult, ar urma sa ramana sub influenta Rusiei pentru a permite controlul politicii din Ucraina din interior.
O asemenea alegere este motivata atat de ratiuni politice, cat si economice. Ar fi un pas catre ridicarea sanctiunilor Occidentale in timp ce ajutorul financiar al Moscovei devine tot mai impovarator.
O abordare complet diferita este sustinuta de ofiterii FSB care, potrivit regulilor lor, nu sunt dispusi sa returneze nici un teritoriu pe care l-au “cucerit”. Lubyanka (sediul FSB) este in favoarea unificarii celor doua “republici”; in plus, tinta ei este sa le militarizeze si mai mult, ce ce ar putea reprezenta o amenintare pentru autoritatile de la Kiev.
Conflictul lui Plotnitsky (sustinut de GRU) cu gruparea “siloviki” (FSB) are si o explicatie pur economica; mai precis, cele doua tabere s-au luptat pentru impartirea profiturilor din sectorul energetic. In octombrie 2015, “ministerul securitatii statului” l-a arestat pe Dmitry Lyamin, “ministrul energiei” din republica separatista Lugansk si un asociat de-al lui Plotniksy. In replica, Plotnitsky l-a demis pe Leonid Pasechnik din fruntea “ministerului securitatii statului” pana la clarificarea situatiei.
A inceput un lung conflict intre cele doua tabere, soldat cu morti suspecte, atentate, arestari si demiteri din functii. Pe 21 octombrie, barbati inarmati in uniforme fara insemne au ocupat centrul din Lugansk, iar Plotnitsky a renuntat cand a realizat ca nu mai beneficiaza de sprijinul GRU. I-a luat locul Pasechnik, recrutat de FSB in 2006 in timp ce lucra pentru SBU (a facut cariera in regiunea Lugansk, unde a fost seful departamentului anti-coruptie).
Warsaw Institute concluzioneaza ca puciul din Luhank poate fi considerat o victorie a FSB, serviciul secret rus folosindu-se din plin de faptul ca atat Kremlinul, cat si armata erau ocupate cu razboiul din Siria, iar GRU ar f fost luat prin surprindere. Lovitura de stat din Lugansk mai arata, potrivit sursei citate, ca nu exista in singur centru de decizie in Rusia cand vine vorba despre politica de urmat in ce priveste auto-proclamatele “republici” si in ce priveste zona ocupata. Oficial, aceste politici sunt supervizate de consilierul lui Putin, Vladislav Surkov. Mai exista insa un reprezentant al Federatiei Ruse in Grupul pentru implementarea acordurilor de la Minsk, Boris Grazlov, in timp ce serviciile speciale au propria politica.
Puciul din Luhank nu a reprezentat o noua operatiune speciala coordonata de Rusia. Moscova a fost luata prin surprindere si, judecand dupa tacerea primele zeci de ore de la inceputul crizei, Kremlinul nu stia ce se intampla in regiune. Abia pe 21 noiembrie, Rusia a trimis cateva zecei de camioane cu soldati in regiune si 20 de transportoare pentru orice eventualitate. Evenimentele au aratat ca desi zona ramane sub controlul absolut al Rusiei, la Moscova nu exista un centru unic de comanda.
Kremlinul trebuie sa gaseasca o solutie care sa le dea satisfactie siloviki-lor din Lugansk si, in acelasi timp, sa nu puna in pericol protocolul de la Minsk, puternic sustinut de Moscova. Pentru Putin, n-ar fi deloc avantajos sa inlature cu totul una din partile semnatare ale acordurilor de la Minsk. Moscova nu este interesata in escaladarea conflictului din Donbass, mai ales inaintea alegerilor programate pentru 18 Martie 2018. Puciul din Lugansk s-a incheiat prin demiterea lui Plotnitsky intr-un conflict sangeros, dar, in acelasi timp, numirea lui ca reprezentativ al “Republicii Populare Lugansk” in Protocolul de la Minsk arata ca Moscova nu doreste sa se retraga din aceste acorduri, mai arata analiza citata.
