Extragerea bonurilor fiscale castigatoare emise intre 1 si 31 ianuarie 2018 este programata duminica, de la ora 19.50. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selectia castigatorilor va fi realizata in doua etape. Duminica va fi organizata prima etapa, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii si valoarea bonurilor castigatoare. Daca numarul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizata cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri castigatoare.

Extragerea din prima etapa de selectie a castigatorilor Loteriei bonurilor fiscale din 18 februarie va fi organizata in studioul TV al Loteriei Romane, incepand cu ora 19:50.

Extragerea va avea doua etape: in prima va fi extrasa bila pentru determinarea zilei emiterii bonurilor castigatoare, cu numere de la 1 la 31, iar in cea de-a doua vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor castigatoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP), al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si al C.N. Loteria Romana (CNLR) pentru o perioada de minim 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse incepand cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor castigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (in original), copia actului de identitate si o cerere, la orice administratie fiscala din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat castigator doar daca indeplineste cumulativ conditiile prevazute de lege, avand inscrise elementele obligatorii care arata ca a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul si seria fiscala ale aparatului de marcat electronic fiscal, data si ora emiterii precum si numarul de ordine). Fiecare unitate teritoriala ANAF, la care se depun bonurile fiscale castigatoare in prima etapa de selectie, va elibera o copie a acestora cu mentiunea ¬conform cu originalul¬, pe care va fi scris numarul unic de inregistrare.

In situatia in care, dupa finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este impartit persoanelor care le-au depus, dupa verificarea autenticitatii bonurilor castigatoare. Daca in urma centralizarii se constata depasirea numarului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizata a doua extragere in vederea determinarii a 100 de castigatori.