Armata romana va achizitiona trei sisteme de rachete sol-sol cu bataie mare de tip HIMARS, fiecare cu cate 18 instalatii de lansare, costul total al programului fiind de circa 1,5 miliarde de euro cu TVA, potrivit unui proiect de lege aprobat de Guvern si care va trebui adoptat in Parlament. Sistemele HIMARS, printre cele mai avansate din lume, sunt in dotarea fortelor armate ale Statelor Unite si ale altor cativa aliati si pot lovi tinte terestre de suprafata sau punctuale pana la 300 de km, folosind munitii inteligente ghidate prin GPS si prin sistem inertial.

Sistemul de rachete HIMARSFoto: Wikipedia

Potrivit textului expunerii de motive, Armata a ales sistemul lansator multiplu de rachete cu bataie mare de tip HIMARS pentru ca este "singurul sistem lansator multiplu de rachete din NATO care poate lovi tinte pana la 300 Km, cu posibilitatea de crestere a acesteia in viitor".

Totodata, sistemul HIMRAS este "este interoperabil cu echipamentele tarilor NATO" si "este un sistem care si-a dovedit maturitatea operationala in conflicte reale - combat proven".

"Avand in vedere angajamentul Romaniei la NATO si rezultatele fundamentarilor intocmite la nivelul Ministerului Apararii Nationale, realizarea interesului esential de securitate pentru statul roman se poate realiza numai prin efectuarea achizitiei a 3 sisteme (batalioane) cu cate 18 instalatii de lansare fiecare, incluzand, munitia, elemente de comanda control, senzori, suport logistic, mentenanta, echipamente criptografice si cu regim special, precum si a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare de la Guvernul Statelor Unite", se arata in expunerea de motive a proiectului delege intocmit de MApN si aprobat de Guvern in sedinta din 15 februarie 2018

Reamintim ca pe 18 august 2017 "Departamentul Apararii al SUA a transmis publicitatii prin News Release, faptul ca Departamentul de Stat al SUA a aprobat o posibila vanzare catre Romania a sistemului HIMARS cu elementele necesare de suport, in cadrul Programului Foreign Military Sales - FMS, costul estimat fiind de 1,25 miliarde de dolari, fara TVA".

Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, valoarea totala a proiectului este de "1.487,5 milioane USD inclusiv TVA, incepand cu anul 2018".

Cum motiveaza MApN nevoia de sisteme HIMARS

MApN detaliaza ca "sistemul lansator multiplu de rachete cu bataie mare angajeaza tinte de suprafata sau punctuale in adancimea dispozitivului inamicului la distante de pana la 300 Km, folosind munitii inteligente ghidate prin GPS si prin sistem inertial in toate mediile operationale".

"Pentru dislocare rapida dintr-un raion in altul, sistemul asigura mobilitate sporita, atat pe sosea sau pe drumuri amenajate cat si pe teren framantat. De asemenea, sistemul permite transportul aerian cu aeronavele proprii sau ale Aliantei Nord Atlantice", se mai arata in expunerea de motive intocmita de MApN.

In documentarea proiectului de lege, Armata explica faptul ca "in momentul actual, fortele armate romane au in inzestrare aruncatoare de proiectile reactive nedirijate cal. 122 mm si lansatoare multiple de rachete multiple LAROM, care poate lansa atat proiectile reactive nedirijate cal. 122 mm - GRAD si cat si rachete cal. 160 mm cu submunitii LAR MK-4", ce nu sunt standard NATO.

"Sistemele multiple de rachete aflate in dotare prezinta limitari privind combaterea tintelor la distante peste 45Km si pot lansa numai proiectile reactive nedirijate, cu o imprastiere ridicata la tinta. Acestea nu pot combate tinte punctuale si tinte situate la distante mai mari de 45 de Km", se mai detaliza in expunerea de motive.

Dispozitivul lansator de rachete cu inalta mobilitate (HIMARS) este un sistem de artilerie reactiva, cu lansatoarele montate pe camioane, cu cate sase rachete de 227mm M270 sau cu o singura racheta MGM-140 ATACMS.

Sistemul a intrat in dotarea fortelor ameriacane in 2005 si de atunci a mai fost achizitionat de Singapore, Iordania si Emiratele Arabe Unite.