Politistii au confiscat peste 1.000 de metri cubi de material lemnos si au aplicat aproximativ 2.000 de sanctiuni contraventionale in urma unor delicte silvice, de la inceputul lunii februarie pana acum, informeaza Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR).

HotNews.roFoto: Hotnews

"De la inceputul lunii februarie, politistii de ordine publica, sub coordonarea Directiei de Ordine Publica a Politiei Romane, au desfasurat, in tara, actiuni pentru prevenirea si combaterea delictelor silvice. Cele 859 de actiuni si controale au avut drept scop combaterea taierilor ilegale de arbori si a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulatia, depozitarea, prelucrarea primara si comercializarea materialului lemnos. Echipele de control au verificat 76 de exploatari forestiere, 54 de instalatii de depozitare, 37 de ocoale silvice si 685 de alte obiective care isi desfasoara activitatea in domeniu. In urma activitatilor, politistii au constatat 136 de infractiuni si au aplicat 1.973 de sanctiuni contraventionale (446 prevazute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, in valoare de peste 900.000 de lei). De asemenea, au fost confiscati peste 1.000 de metri cubi de material lemnos, in valoare de aproape 300.000 de lei, zeci de fierastraie mecanice, topoare si securi, fiind, totodata, indisponibilizate 6 atelaje hipo si 8 autovehicule", se arata in comunicatul de presa difuzat duminica de IGPR si citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, in aceste activitati au fost angrenati si lucratori ai Garzii Forestiere.

IGPR mentioneaza ca un exemplu de astfel de actiune este cel din data de 2 februarie cand, politistii din Suceava au depistat, pe DN 176, un ansamblu rutier cu semiremorca, in care erau transportati 50 de metri cubi de cherestea, fara documente de provenienta si insotire. Conducatorul auto a fost sanctionat contraventional, cu amenda de 10.000 de lei, fiindu-i retinut si certificatul de inmatriculare al semiremorcii, pentru lipsa ITP.

Ca masura complementara, s-a dispus confiscarea cantitatii de cherestea, ce a fost predata in custodie Ocolului Silvic Vama si confiscarea ansamblului rutier.