Sedinta plenara de la Budapesta a Forumului Reprezentantilor Maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF) s-a incheiat cu adoptarea unei rezolutie in care se sustine in mod unanim initiativa cetateneasca europeana pentru minoritati, Minority SafePack, dedicat garantarii drepturilor minoritatilor nationale autohtone in Uniunea Europeana, scriehirado.ru.

KMKF considera importanta strangerea a un milion de semnaturi pentru ca Europa sa dezbata problema minoritatilor nationale autohtone, adoptand pe urma acesteia o lege importanta maghiarilor din Bazinul Carpatic, se arata in rezolutia remisa agentiei ungare de presa MTI.

Semnatarii documentului saluta faptul ca reunificarea nationala deasupra granitelor este in plina desfasurare, astfel juramantul pentru obtinerea cetateniei maghiare fiind depusa deja si de persoana cu numarul un milion.

"KMKF are convingerea ca doar acea tara se poate lauda ca abordeaza intr-o maniera europeana problema minoritatilor nationale, care raspunde asteptarilor europene exprimate intr-un mod clar in cadrul raportului adoptat cu o vasta majoritate, si care indeplineste pe deplin si cu mare acuratete obligatiile asumate in cadrul procedurilor de monitorizare.

Totodata se atrage atentia asupra faptului ca autonomia este o solicitare legitima a comunitatilor nationale autohtone care traiesc in Bazinul Carpatic, iar realizarea diferitelor forme de autonomie poate consolida stabilitatea regiunii.

KMKF urmareste cu atentie legea adoptata de Parlamentul Romaniei, care face posibila reinfiintarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Targu Mures. Considera in continuare ingrijoratoare stoparea retrocedarii imobilelor nationalizate catre bisericile din Transilvania, respectiv, punerea sub semnul intrebarii a dreptului de proprietate asupra imobilelor deja retrocedate definitiv. Forumul solicita reluarea procesului de restituire, iar in cazul in care acest lucru nu se va realiza, considera necesara prezentarea problemei la nivel international. KMKF solicita Guvernului Romaniei sa respecte toate angajamente internationale ale tarii si sa nu limiteze utilizarea simbolurilor comunitatii maghiare si nici utilizarea limbii maghiare. KMKF isi exprima ingrijorarea cu privire la crearea tot mai frecventa a unei atmosfere de instigare impotriva minoritatilor in Romania si condamna astfel actiuni lansate cu orice pretext", scrie sursa citata.

De asemenea, KMKF condamna diferitele proiecte de lege ucrainene, care pe de o parte, prin incalcarea grava a standardelor nationale si europene, vor sa priveze minoritatile de dreptul de utilizare a limbii materne si dreptul la educatia in limba materna, iar pe de alta parte sa restranga drepturile deja dobandite de minoritati.