La nivelul MApN, salariul se plateste in data de 15 a fiecarei luni, iar la acest moment la toate unitatile militare se fac statele de plata. La nivelul Directiei Financiare a M.Ap.N. s-au facut simulari privind aplicarea noii legi a salarizarii, pentru personalul M.Ap.N. cresterea fiind de aproximativ 3 la suta.
Ministrul Fifor a mai declarat ca, dincolo de cresterile din actuala lege a salarizarii, in anul 2017 veniturile militarilor si personalului civil au crescut in medie cu 15-20 la suta.
Fifor a explicat ca in luna aprilie 2017, personalul militar a beneficiat de diferenta de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzatoare soldei de merit in plata la nivelul anului 2009, iar cuantumul brut al salariilor de baza s-a majorat cu 15%, incepand cu data de 30 iunie 2017, in conformitate cu prevederile Legii nr. 152/2017.
Ministrul a exemplificat ca in cazul unui soldat veniturile nete au crescut cu 54% in ianuarie 2018 fata de decembrie 2016, in cazul unui subofiter, salariul a crescut cu 46,7%, iar in ceea ce priveste cazul unui locotenent-colonel cresterea salariului este de 45,4%
Ministrul a mai precizat ca la veniturile lunare se adauga si norma de hrana, venit neimpozabil, acordat in functie de zilele lunii respective, de aproximativ 1000 lei lunar.
Fifor a explicat si ca in bugetul MApN pe acest an a fost inclusa si suma pentru acordarea voucherelor de vacanta in valoare de 1.450 de lei de persoana pentru personalul incadrat in minister.
"Nu asteptam scaderi, dar daca vor fi, cu siguranta suntem pregatiti sa intervenim pentru verificari si identificarea cauzelor. Vreau sa precizez ca potentialele scaderi nu provin din aplicarea legii salarizarii, ci din situatii punctuale legate fie de neintrunirea conditiilor de acordare a unor sporuri de care a beneficiat o persoana pana la un punct, fie de depasirea plafonului stabilit de lege pentru personalul care este salarizat dupa regulile altor familii ocupationale, cum ar fi justitie (magistrati), sanatate (medici) si invatamant (profesori).", a spus Fifor, intr-o declaratie sustinuta la MApN.
Explicatiile MApN privind salariile, in cateva slide-uri:









PSD iar vine ca nu s-a inteles sau ca este lipsa de comunicare sau ca ne este tradus bine.
PSD este dezinformat ca noi nu suntem informati ce incearca PSD sa faca Cepexul lor
Cepexul PSD incearca sa dezinformeze pe toata lumea sub pretext ca nu suntem informati.
Dragnev tot la inchisoare va ajunge mai devreme sau mai tarziu.Impreuna cu olgutele,vasilicele,saidehurile si toti stanestii si valcovii lui.
Dragnev este el insusi un fake news.