Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant a inaintat premierului Viorica Dancila, ministrului Educatiei, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguta Vasilescu, si ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de invatamant romanesc, in special cele care vizeaza salarizarea personalului. "Atragem atentia Guvernului ca nemultumirile angajatilor din educatie sunt mari si ca lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ne va determina sa declansam protestele in perioada urmatoare", arata FSLI, intr-un comunicat.

FSLI cere Guvernului aplicarea de urgenta a masurilor reparatorii in cazul salariatilor incadrati part-time sau cu fractiuni de norma, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligati, potrivit Codului Fiscal aflat in vigoare, sa plateasca contrbutii la nivelul salariului minim pe economie. "Trebuie precizat ca salariatii incadrati cu jumatate de norma vor incasa venituri mai mici cu 200 de lei, iar incadrati cu ᅡ norma nu vor incasa niciun leu la salariu, ci vor fi nevoiti sa achite din venitul familiei contributiile catre bugetul de stat", spun reprezentantii FSLI.

De asemenea, FSLI cere modificarea de urgenta a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, intrucat a creat discriminari atat in randul anajatilor din sistemul bugetar, dar si in randul angajatilor din invatamant. "Reincadrarea personalului didactic, pe aceasta lege, incepand cu data de 1 iulie 2017, a dus la situatii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine platit decat personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I", atrag atentia reprezentantii FSLI.

"Prin Legea cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 intre cel mai mic si cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este pozitionat intre 1,64 si 2,76, in treimea inferioara a grilei de salarizare. Pentru alesi, insa s-au facut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, cand a intrat in vigoare acest act normativ. In cazul acestora se acorda indemnizatii calculate prin inmultirea coeficientilor de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este incepand cu data de 1 ianuarie 2018, de 1.900 lei", se mai arata in comunicatul FSLI.

FSLI solicita, de asemenea, ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 sa se acorde intreg personalului angajat in educatie si nu doar personalului de predare.

"Blocarea posturilor din sistem aduce un alt pericol: sute de angajati nu isi vor putea incasa salariile pe data de 14 februarie. In mai multe unitati de invatamant lipsesc administratorii financiari care trebuie sa semneze statele de plata si, desi sunt posturi vacante, acestea nu pot fi ocupate, din cauza deciziei Guvernului", mai atrag atentia reprezentantii FSLI.

FSLI cere Executivului ca la urmatoarea rectificare bugetara sa acorde sumele necesare pentru plata hotararilor judecatoresti. Este vorba despre restante pentru anul 2017, precum si plata integrala a transelor aferente anului 2018.

"Guvernul trebuie sa se gandeasca bine inainte sa aplice strategia vorbelor aruncate in vant. Federatia noastra nu va face compromisuri si nu va accepta promisiuni care nu se vor regasi in prevederi legislative. Legea de salarizare unitara se dovedeste a fi un esec, intrucat nu au avut loc discutii reale. Cerem Guvernului responsabilitate, altfel se va face direct raspunzator de protestele de strada, pe care membrii de sindicat sunt pregatiti sa le inceapa", a declarat presedintele FSLI, Simion Hancescu.