Sesiunea speciala a examenului national de Bacalaureat pentru absolventii de liceu participanti la loturile nationale largite care se pregatesc pentru olimpiadele si concursurile internationale pe discipline/sportive se va derula in intervalul 10-25 mai 2018 si va fi organizata de Inspectoratul Scolar Judetean Prahova, informeaza Ministerul Educatiei.

Potrivit Ministerului Educatiei, Comisia judeteana va nominaliza ulterior unitatile de invatamant care vor gazdui centrele de examen si de evaluare pentru aceasta sesiune speciala.

Calendar sesiune speciala BAC 2018

10 si 11 mai - inscrierea candidatilor

14-15 mai - evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana/limba materna

16 mai - evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala

17-18 mai - evaluarea competentelor digitale

21 mai - Limba si literatura romana

22 mai - Proba obligatorie a profilului

23 mai - proba la alegere a profilului si specializarii

24 mai - limba si literatura materna

Afisarea primelor rezultate, la sediul unitatii de invatamant care va gazdui aceasta sesiune speciala, este prevazuta pentru data de 24 mai (pana la ora 18:00), depunerea contestatiilor fiind programata in cursul aceleiasi zile (18:00 - 20:00). In data de 25 mai vor fi solutionate contestatiile si afisate rezultatele finale.