Numarul barbatilor care mor din cauza cancerului de prostata a depasit pentru prima data, in Marea Britanie, numarul deceselor inregistrate in randul femeilor care se confrunta cu cancer la san, scrieBBC.

O populatie imbatranita inseamna ca din ce in ce mai multi barbati se confrunta cu cancerul de prostata si mor din aceasta cauza.

Cancerul pulmonar si cel intestinal sunt cele care duc la decesul celor mai multe persoane din Marea Britanie, iar pe locul trei se afla cancerul de prostata.

Cele mai recente studii arata ca in 2015 s-au inregistrat 11.819 decese provocate de cancerul de prostata, in timp ce cancerul la san a ucis 11.442 de femei.

Desi decesele cauzate de cancerul de prostata s-au inmultit in ultimii 10 ani, rata mortalitatii in randul barbatilor care sufera de aceasta boala a scazut cu 6% intre anii 2010 si 2015.

In ceea ce priveste cancerul la san, rata mortalitatii a scazut cu 10%.