Fostul presedinte Traian Basescu spune ca renuntarea, de catre premierul Viorica Dancila si ministrii sai, la protectia SPP, "este ilegala si da o lovitura unei componente a sistemului national de aparare."

Ce scrie Basescu pe Facebook:

"Lucrurile vor iesi prost, tare prost...Daddy

Dupa o 'indelungata' cooperare cu SPP-ul, care nu a durat decat 24 ore, Viorica Vasilica Dancila a decis sa renunte la protectia legala asigurata de aceasta institutie.

Evident, Vasilica a fost doar executantul unei dispozitii a lui Daddy, dispozitie argumentata cu barfe de partid. Acest episod ne demonstreaza cum se va desfasura guvernarea Vasilicai.

Daddy ordona,Vasilica executa. De fapt, Dragnea incepe sa construiasca institutii paralele cu cele legale pentru a putea controla tot ce misca in guvern si in alte institutii ale statului. In aceasta strategie, un pion important este alta supusa, din Videle, Carmen Dan.

In final, lucrurile vor iesi prost, tare prost...Daddy.

PS - fac unele precizari:

1.SPP este o institutie care face parte din sistemul de aparare.

2.Masura indepartarii SPP de la indeplinirea misiunii de protectie a demnitarilor ,in baza unor barfe de partid, este ilegala si da o lovitura unei componente a sistemului national de aparare.

3.Este exclus ca ofiteri SPP sa fi facut rapoarte care sa vizeze altceva decat incindente de securitate la adresa demnitarului, daca au existat.

4.Transferul responsabilitatii asigurarii protectiei demnitarilor catre jandarmerie este ilegal, jandarmeria neavand prin lege astfel de misiuni.

5.Ofiterii Jandarmeriei nu au competenta profesionala si nici antrenamentul necesar protectiei demnitarilor.

6.Jandarmeria nu dispune de mecanismele si logistica necesare misiunii de protectie a demnitariIor.

7.Atentie, domnule Comandant al Jandarmeriei Romane: protectia demnitarilor inseamna mult mai mult decat paza demnitarilor.Nu prea se utilizeaza bulanul si nici garduri mobile pentru protectie."

Ce a spus Dancila miercuri, inaintea sedintei de Guvern: "Am transmis Serviciului de Paza si Protectie inca de luni seara ca nu vreau sa beneficiez de protectie. Inteleg ca toti ministrii au aceeasi optiune si am comunicat deja acest lucru. Vom indeplini formalitatile legale in acest sens."