Politistii constanteni au inceput, miercuri, demersurile pentru a pune in executare mandatul de arestare emis de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe numele fostul primar al municipiului Radu Mazare, scrie News.ro. Oamenii legii vor merge la domiciliul fostului edil, iar daca nu il vor gasi atunci vor face demersuri pentru urmarirea acestuia la nivel national, iar apoi se poate emite de catre instanta cererea de urmarire internationala. Radu Mazare a anuntat la sfarsitul anului trecut ca a plecat in Madagascar si ca intentioneaza sa ceara azil politic.

Radu Mazare (foto arhiva)Foto: Agerpres

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, miercuri, la nivelul IPJ s-a primit sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la emiterea mandatului de arestare preventiva in lipsa pe numele lui Radu Mazare.

"Imediat, la nivelul IPJ Constanta au fost dispuse acele masuri pentru punerea in executare a respectivului mandat", a precizat sursa citata.

Concret, oamenii legii vor face verificari la domiciliul lui Radu Mazare, iar in cazul in care nu va fi gasit acasa atunci se vor face demersuri pentru inceperea urmaririi la nivel national. Dupa aceea, vor fi efectuate demersuri la instanta pentru emiterea cererii de urmarire internationala.

Instanta suprema a emis, miercuri, mandat de arestare in lipsa pe numele fostului primar al Constantei Radu Mazare, care in 30 decembrie, cand trebuia sa se prezinte la Politie in cadrul controlului judiciar, a anuntat ca a plecat in Madagascar, unde va cere azil politic.

Decizia instantei supreme nu este definitiva.

Mandatul de arestare pe numele lui Radu Mazare a fost emis la solicitarea DNA, care in cererea trimisa instantei arata: "Constatarile facute de catre organele de politie dovedesc atat conduita generala, guvernata de rea-credinta, a inculpatului in raport cu activitatea de supraveghere exercitata asupra sa, dar si riscul sustragerii acestuia de la raspundere penala prin parasirea teritoriului tarii (faptul ca investigatiile efectuate de catre organele de politie au relevat ca acesta se afla in Republica Madagascar, prezentand relevanta sub acest aspect, al intentiei sustragerii acestuia de la raspundere penala)".

Procurorii spun ca exista suficiente date care arata ca Radu Mazare "s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la judecata" si, de asemenea, exista un risc real si serios ca fostul primar sa se sustraga de la raspundere penala. "Acest risc trebuie apreciat inclusiv in raport cu notorietatea politica si anturajul inculpatului, alcatuit din numeroase persoane care au detinut functii publice importante si care au fost sau sunt acuzati (ori condamnati) pentru savarsirea unor infractiuni de coruptie", mai afirma procurorii.

Fostul primar al Constantei Radu Mazare a plecat in Madagascar la sfarsitul lunii decembrie. Atunci, el trebuia sa se prezinte la Politia Constanta, in cadrul controlului judiciar, dar a transmis ca a plecat in Madagascar, unde face demersuri pentru a obtine azil politic. El sustine, intr-o scrisoare adresata "tuturor autoritatilor interesate din Romania", ca a decis sa ceara azil politic in Madagascar pentru ca este "o tinta politica a statului paralel", iar in Romania nu mai are "nicio sansa sa beneficieze de o justitie corecta, independenta, obiectiva si impartiala". El mai spune ca se va intoarce atunci cand in tara va exista "o justitie reala".

In acest document, Mazare se refera la toate cele patru noi dosare penale deschise in acest an pe numele sau, in care are calitatea de suspect sau de inculpat pentru abuz in serviciu sau complicitate la abuz in serviciu, dar si la celelalte patru dosare penale mai vechi, el sustinand ca este nevinovat.

Radu Mazare, primar al Constantei timp de trei mandate, este cunoscut pentru vacantele sale in Brazilia si in Madagascar, iar anul trecut el si-a deschis un complex turistic in Madagascar.

In 2012, cand era primar al Constantei, Radu Mazare anunta, la intoarcerea dintr-o vacanta in Madagascar, ca a concesionat de la un trib, pe o perioada de 99 de ani, 1,8 hectare de teren pe malul oceanului, intr-un golf in nordul Madagascarului, pentru care ar fi platit 1 euro pe metru patrat. El spunea atunci ca vrea sa construiasca acolo un complex pentru iubitorii de sporturi nautice.

In noiembrie 2016, fostul primar al Constantei le-a vorbit magistratilor instantei supreme, la unul din termenele in procesul privind finantarea cartierului social Henri Coanda, despre investitiile sale imobiliare in Brazilia si ]n Madagascar, cu banii lui Elan Schwartzenberg. El a vorbit despre doua terenuri in Brazilia, cumparate in 2007 si 2008, si despre "aproximativ doua hectare¬ intr-o zona turistica din Madagascar. Pe terenul din Madagascar a fost ridicat resortul Mantasaly, format din 16 bungalow-uri amplasate pe plaja, restaurant, bar-lounge, SPA si magazin.

In luna iulie a acestui an, Radu Mazare a fost condamnat de Curtea de Apel Bucuresti la patru ani de inchisoare cu suspendare in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri din Mamaia, dar decizia nu este definitiva. In acest dosar au fost judecati fosti angajati din Primarie sau fosti consilieri locali. Instanta a decis achitarea a 26 de inculpati, ceilalti primind pedepse cu suspendare. In acest dosar, Radu Mazare a fost trimis in judecata de DNA in 28 octombrie 2008, alaturi de 36 de persoane, intre care fosti si actuali functionari din Primaria Constanta si Oficiul de Cadastru, mandatari si notari publici, pentru atribuirea nelegala a unor intinse suprafete de teren intravilan din municipiul Constanta, Mamaia, plaja si faleza. Prejudiciul in aceasta cauza a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro.

Radu Mazare mai este judecat si in alte dosare, acestea aflandu-se pe rolul primei instantei. Astfel, la instanta suprema este judecat un dosar in care fostul primar al Constantei este acuzat ca a primit opt milioane de euro si peste opt milioane de lei de la reprezentantii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente si pentru inlesnirea castigarii unei licitatii sau incheierea unor contracte. In acest dosar, mai sunt judecati fostul deputat PSD Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding SRL, si mai multi functionari din Primaria Constanta, precum si omul de afaceri Sorin Strutinsky.

De asemenea, el este judecat tot la instanta suprema, impreuna cu fratele sau, fostul senator Alexandru Mazare si omul de afaceri Avraham Morgenstern, in dosarul campusului social Henri Coanda din Constanta. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Mazare, in calitate de primar al municipiului Constanta, a lansat, la inceputul anului 2011, programul de construire a unor locuinte modulare grupate in Campusul Social ¬Henri Coanda¬, aprobat prin hotarare a Consiliului Local Constanta. In acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazare 175.000 de euro, pentru ca acesta sa-i faciliteze castigarea licitatiei pentru contractul de construire a campusului social, in valoare de 40.964.030 lei fara TVA (circa 10 milioane de euro). Anchetatorii sustin ca din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferati in contul personal al lui Radu Mazare si 80.000 de euro in contul pus la dispozitie de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazare, ambele fiind deschise la o banca din Israel.

Radu Mazare este judecat la Tribunalul Constanta intr-un alt dosar pentru abuz in serviciu, fiind acuzat de procurorii DNA ca ar fi vandut terenuri din Mamaia la preturi subevaluate, realizand astfel un prejudiciu de peste trei milioane de euro.