Regimul termic estimat de meteorologi pentru urmatoarele doua saptamani va fi, in general, peste normalul termic al perioadei, dar precipitatiile vor incepe sa fie din ce in ce mai prezente la nivel national, in special spre finalul fiecarei saptamani de prognoza, potrivit datelor Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), valabile in intervalul 8 - 21 ianuarie, publicate luni, transmite Agerpres.

PloaieFoto: pexels.com

In Banat, media regionala a temperaturilor maxime va marca o scadere treptata de la 13 grade, valoare ce caracterizeaza o vreme deosebit de calda, pana la 2 grade la sfarsitul primei saptamani, apropiindu-se de normalul perioadei. Din ziua de 15 ianuarie va urma un proces de incalzire, de la medii diurne de 3 grade, pana la 8 grade in data de 17 ianuarie, apoi va urma o scadere usoara si treptata pana la sfarsitul intervalului de prognoza, pana la 4 grade. Regimul termic nocturn se va mentine in primele patru zile la o medie de 2 - 3 grade, apoi va scadea pana in data de 15 ianuarie la -4 grade. Va urma o crestere pana in jurul mediei de doua grade in 17 si 18 ianuarie, ca apoi, pana la sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza, sa scada la o medie a minimelor de -2 grade. Temporar, in intervalul 10 - 14 ianuarie, local va ploua. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai mare din nou intre 16 si 20 ianuarie.

In Crisana, vremea deosebit de calda de la inceputul intervalului de prognoza va intra intr-un proces de racire usoara de la o zi la alta si va deveni normala termic la sfarsitul primei saptamani, astfel ca mediile maximelor vor scadea de la 13 grade in primele doua zile, la 2 grade in 14 ianuarie. Va urma o crestere pana in data de 17 ianuarie, cand se va ajunge la o medie a maximelor in jur de 7 grade, apoi se va raci usor pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Temperaturile minime, pana in data de 12 ianuarie, se vor mentine la medii de 2 - 3 grade, apoi vor marca o scadere treptata, spre -4 grade in data de 15 ianuarie. Ulterior, mediile nocturne vor creste, ajungand pana in jur de zero grade, in 18 si 19 ianuarie, apoi vor scadea usor. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata in intervalele 11 - 14 ianuarie si 16 - 21 ianuarie.

In Transilvania, valorile termice diurne vor fi in scadere de la o zi la alta, de la medii de 11 grade in prima zi (valoare ce caracterizeaza o vreme deosebit de calda), pana la zero grade la sfarsitul primei saptamani de prognoza, valoare normala termic pentru aceasta perioada. Pana in 18 ianuarie, temperaturile maxime vor fi in crestere si se vor situa in jurul unei medii de 5 grade, apoi vor cobori usor. Temperaturile minime se vor mentine la medii de 0 si -1 grad, iar din 11 ianuarie vor scadea pana la -10 grade in 15 ianuarie. Va urma o crestere treptata la o medie nocturna de -4 grade in 18 ianuarie, iar spre sfarsitul intervalului de prognoza, variatiile vor fi nesemnificative. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata in intervalele 10 - 13 si 17 - 21 ianuarie.

In Maramures, vremea va fi deosebit de calda la inceputul intervalul de prognoza, dar va marca un proces de racire usoara de la o zi la alta, devenind normala termic la sfarsitul primei saptamani, astfel ca mediile maximelor vor scadea de la 11 grade in prima zi, pana in jur de un grad Celsius, in 14 ianuarie. Apoi, mediile diurne vor creste pana in data de 17 ianuarie, la o valoare de 7 grade, iar pana la sfarsitul intervalului de prognoza vor fi in scadere usoara. Temperaturile minime se vor mentine la medii de 0 - 1 grad, insa din 12 ianuarie vor marca o scadere treptata, la -8 grade in data de 15 ianuarie. Ulterior, mediile nocturne vor creste, ajungand la -1 grad in data de 18 ianuarie, apoi pana la sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza vor scadea usor. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata in intervalele 11 - 14 ianuarie si 16 - 21 ianuarie.

In Moldova, vremea va intra intr-un proces de racire, de la o medie regionala a temperaturilor maxime in jur de 4 grade, pana la valori intre -2 si -1 grad, in data de 14 ianuarie. A doua saptamana va debuta cu o incalzire treptata, pana in 18 ianuarie, cand mediile maximelor vor atinge 4 grade, insa ulterior se va raci usor. Noptile vor urma in general aceeasi evolutie, cu racire mai accentuata in intervalul 13 - 15 ianuarie, cand media minimelor va atinge -10 grade. Pana in 18 ianuarie se va incalzi, cu minime ce vor oscila intre -4 si 0 grade. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata in intervalul 10 - 12 ianuarie si, din nou, posibil mai insemnate, in perioada 17 - 21 ianuarie. In rest se vor semnala doar trecator precipitatii slabe.

In Dobrogea, in primele zile, se va resimti o scadere usoara a valorilor diurne fata de intervalul anterior, iar in perioada 11 - 14 ianuarie aceasta se va accentua, astfel incat maximele vor ajunge la medii in jur de zero grade. Din 14 pana in 17 ianuarie valorile termice vor reveni la medii de 8 grade si vor incheia intervalul cu o scadere usoara, spre 4 grade. Noptile vor fi usor mai calde in primele zile, cu minime in medie de 2 - 4 grade, dar se va raci semnificativ pana in 15 ianuarie, spre medii de pana la -6 grade. Va urma o crestere, astfel ca mediile minimelor vor fi cuprinse intre zero si doua grade. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi mai ridicata in zilele de 10, 11 si 12 ianuarie cand se vor semnala pe arii mai extinse, dar vor fi in general slabe cantitativ, si din nou in intervalul 17 - 20 ianuarie.

In Muntenia, vremea va intra intr-un proces de racire, de la medii ale valorilor maxime de 10 grade, spre zero grade, in data de 14 ianuarie. Dupa aceasta perioada se va incalzi usor si se vor atinge maxime in medie de 5 - 6 grade. Pe de alta parte, temperaturile minime vor fi ridicate in primele zile, dar vor marca o scadere accentuata din 12 pana in 15 ianuarie, cand vor cobori, in medie, la -6 grade, ulterior se intrevede o crestere la valori in jur de zero grade, in 18 ianuarie. Probabilitatea de precipitatii va fi ridicata in aproape toata perioada. Acestea vor fi, in general, slabe cantitativ si se vor semnala pe arii mai extinse in intervalul 10 - 13 ianuarie si, din nou, intre 16 si 21 ianuarie.

In Oltenia, media temperaturii maxime va fi in scadere semnificativa la inceputul intervalului, de la o medie in jur de 11 grade, spre 5 - 6 grade. Ulterior, in urmatoarele trei zile, regimul termic va fi relativ stationar, iar spre sfarsitul saptamanii se va raci accentuat pana spre o medie regionala in jurul a zero grade. Din 15 ianuarie se va incalzi, spre maxime de 4 - 6 grade, in 18 ianuarie. Minimele se vor mentine ridicate, peste normalul termic al perioadei, cu medii de la un grad la 3 grade, pana in data de 12 ianuarie cand vor marca un proces de racire, spre valori medii in jurul a -6 grade. In intervalul 15 - 18 ianuarie valorile termice vor creste, ajungand la medii de zero grade, iar spre final vor cobori spre -3 grade. Probabilitatea de precipitatii va fi ridicata in intervalul 9 - 21 ianuarie. Acestea se vor semnala pe arii mai extinse in perioada 11 - 13 ianuarie si apoi in 17 - 20 ianuarie.

La munte, vremea va debuta cu un proces de racire usoara care se va accentua in intervalul 10 - 14 ianuarie. In acest context, temperaturile maxime vor porni de la valori medii de 4 - 6 grade si vor ajunge la -6 grade. Dupa aceasta perioada, maximele vor fi in crestere, la medii in jurul a zero grade ce se prognozeaza pentru data de 17 ianuarie, dupa care tendinta va fi de racire, spre -2 grade. Temperaturile minime vor avea un parcurs asemanator maximelor, astfel ca vor fi in scadere pana in data de 14 ianuarie. Valorile medii vor porni de la zero grade si vor ajunge la -12 grade. In a doua saptamana vor marca o crestere, spre medii de -4 grade in 18 ianuarie, coborand ulterior spre -8 grade. Probabilitatea de precipitatii va fi mai ridicata in intervalele 10 - 14 si 16 - 21 ianuarie, cand se vor semnala pe arii mai extinse.