Vlad Voiculescu, a scris peFacebook, dupa ce joi ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a fost audiat de DIICOT, ca despre relatia privilegiata a acestuia cu medicul Mihai Lucan "nu stim de ieri, de astazi" si ca cei doi ar fi chiar rude.

Vlad VoiculescuFoto: gov.ro

"Despre relatia privilegiata a domnului Lucan cu domnul Bodog nu stim de ieri, de astazi. Inteleg ca ar fi si rude, ceva nasi/fini in familie... sper sa aflam cu totii in curand. Decapitarea Corpului de Control (exact asa cum amenintase domnul Lucan) nu venea decat sa confirme ceea ce stiam... ca amenintarile domnului Lucan aveau ca baza relatia privilegiata cu politicienii ce aveau sa se instaleze din nou dupa alegeri", a scris fostul ministru al Sanatatii pe Facebook.

Acesta a mai scris ca Lucan avea permanent informatii clasificate din interiorul ministerului.

Postarea integrala a lui Vlad Voisculescu:

Despre relatia privilegiata a domnului Lucan cu domnul Bodog nu stim de ieri, de astazi. Inteleg ca ar fi si rude, ceva nasi/fini in familie... sper sa aflam cu totii in curand.

Decapitarea Corpului de Control (exact asa cum amenintase domnul Lucan) nu venea decat sa confirme ceea ce stiam... ca amenintarile domnului Lucan aveau ca baza relatia privilegiata cu politicienii ce aveau sa se instaleze din nou dupa alegeri.

---

INFORMATORI IN MINISTER

Despre faptul ca domnul Lucan avea permanent informatii clasificate din interiorul ministerului... stiam de asemenea. Parte dintre cei care ii transmiteau fiecare pas imi sunt prea bine cunoscuti. Despre altii, sper sa aflam cu totii mai devreme sau mai tarziu.

---

CONTROL DE FORMA

La insistentele DIICOT, dupa ce lucruri de o gravitate extrema fusesera transmise catre DIICOT in August si in Noiembrie 2016, domnul Bodog a fost obligat sa trimita din nou Corpul de Control.

Astfel, in perioada 15.05.2017-26.05.2017, cand 7 persoane (Corpul de Control al Ministrului Sanatatii si membrii ai Casei de Asigurari de Sanatate Bucuresti) au realizat un simulacru de control la Cluj. In Minister se stia foarte clar care sunt instructiunile... sa gaseasca cat mai putine lucru... misiune de care echipa s-a achitat cu brio.

Iar pentru asta, au fost tratati cum se cuvine: cazarea echipei de 7 persoane la Grand Hotel Italia Cluj (5 stele!) - desi legea permite oficialilor sa se cazeze la hoteluri de maxim 3 stele - cu mese si bautura la discretie (un mic detaliu demn de alte epoci vedeti in fotografiile atasate).

Factura care la un calcul simplu ar trebui sa depaseasca 6000 de euro... nu stim cine a achitat-o.

---

DOMNUL BODOG LA DIICOT

Aseara, domnul Florian Bodog a mers la sediul DIICOT Bucuresti pentru a da cateva declaratii. Sper ca procurorii sa afle mai multe... atat de la domnul Bodog cat si de la distinsii domni si doamne din MS care s-au ocupat cu protejarea infractorilor.

Florian Bodog a reactionat si el vineri pe Facebook, scriind ca a dat declaratii in calitate de martor si ca a raspuns favorabil demersurilor justitiei, subliniind ca va spirijini, in masura competentelor, aflarea adevarului.