Ambasada Olandei la Bucuresti a transmis joi o reactie in legatura cu fotografiile aparute recent in presa in care ambasadoarea Stella Ronner-Grubacic este suprinsa la aceeasi masa cu Nelu Iordache, om de afaceri cercetat in mai multe dosare de coruptie. Reprezentanta diplomatica spune ca ambasadoarea se afla impreuna cu familia sa intr-o vacanta privata in Poiana Brasov si a participat la o cina organizata de hotel, dar ca nu a fost consultata inainte cu privire la amplasarea la masa.

Stella Ronner-Grubacic, ambasadorul OlandeiFoto: Facebook / Ambasada Olandei
  • CANCAN.ro a publicat zilele trecute mai multe fotografii, realizate in noaptea de Revelion, in care apar stand la aceeasi masa, in Hotelul Teleferic din Poiana Brasov, ambasadoarea Olandei in tara noastra, Stella Ronner-Grubacic, si omul de afaceri Nelu Iordache, anchetat in mai multe dosare de coruptie, impreuna cu familiile lor.
  • Amintim ca Nelu Iordache a fost condamnat la finalul lunii decembrie, in prima instanta, la 6 ani si 3 luni inchisoare cu executare intr-un dosar in care este acuzat de mai multe infractiuni, printre care si fraude cu fonduri europene alocate pentru constructia autostrazii Nadlac - Arad. O saptamana mai tarziu, el a primit o achitare, tot in prima instanta, in dosarul Transalpina.

Ambasada Olandei a postat joi pe pagina de Facebook o "pozitie oficiala a cu privire la recentele articole de presa".

"Doamna Ambasador Stella Ronner-Grubacic si familia sa au petrecut o vacanta de ski privata in Poiana Brasov. Doamna Ronner-Grubacic nu se afla acolo in calitatea sa oficiala", se spune in mesaj.

"Hotelul unde a fost cazata familia sa a organizat o cina cu ocazia Revelionului, la care au participat sute de invitati. Nu a existat nicio consultare prealabila cu doamna ambasador cu privire la amplasarea la masa", se mai precizeaza in postarea Ambasadei.

In final, reprezentanta diplomatica subliniaza ca "Olanda urmareste activ evolutia statului de drept in Romania, referitor la care recent a fost facuta o declaratie, impreuna cu alte sase tari europene, in data de 21 decembrie".

Ambasada Olandei se refera la comunicatul comun transmis, in decembrie, impreuna cu ambasadele Belgiei, Danemarcei, Suediei, Finlandei, Frantei si Germaniei, prin care atrageau atentia ca modificarea in Parlament a legilor justitiei, precum si amendamentele depuse la Codurile Penale, risca sa puna in pericol progresele facute de tara noastra in domeniul reformelor din justitie. Cele sapte ambasade au avertizat coalitia PSD-ALDE sa evite orice actiune care ar putea slabi independenta justitiei si sa ceara avizul Comisiei de la Venetia pe legile justitiei.