Metroul va circula pe toata durata noptii de Revelion, la interval de 10 minute, respectiv 20 de minute, dupa ora 01.00. De asemenea, in noaptea de Anul Nou vor circula toate liniile de noapte care ajung in zona centrala, precum si liniile de tramvai 1, 10 si 41, potrivit News.ro.

Foto:

In noaptea de 31 decembrie 2017/ 1 ianuarie 2018, trenurile de metrou vor circula intre orele 24.00 - 01.00 la un interval de 10 minute, iar de la ora 01.00 pana la ora 5.00 la un interval de 20 minute.

In 1 si 2 ianuarie 2018, trenurile vor circula pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera) si Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) la un interval de 9 minute, a transmis Metrorex. Pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu), circulatia trenurilor de metrou se va desfasura la un interval de circa 11 minute.

De asemenea, Metrorex a anuntat ca va introduce trenuri suplimentare, in functie de fluxul de calatori.

Autobuzele, tramvaiele si troleibuzele RATB vor circula duminica, 31 decembrie, dar si in 1 si 2 ianuarie dupa programul unei zile de duminica, iar in 3, 4 si 5 ianuarie vor circula dupa programul unei zile de lucru.

In noaptea de Anul Nou vor circula toate liniile de noapte care ajung in zona centrala, respectiv N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121, precum si liniile de tramvai 1, 10 si 41.