O femeie in varsta de 30 de ani si un copil de 12 ani au fost raniti, vineri seara, intr-un accident petrecut in judetul Cluj, cele doua persoane fiind lovite o masina care a intrat in statia de autobuz in care se aflau, scrie news.ro. Masina a ricosat acolo dupa ce fusese lovita de un alt autoturism care a efectuat manevra de intoarcere fara sa se asigure.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj, vineri seara, pe strada Eroilor din comuna Floresti a avut loc un accident rutier.

Politistii au stabilit ca un sofer in varsta de 59 de ani nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de intoarcere si a intrat in coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

In urma impactului, masina care a fost lovita a ricosat pe trotuar, in statia de autobuz, accidentand o femeie in varsta de 30 de ani si un copil in varsta de 12 ani.

Cele doua persoane au fost transportate la spital pentru ingrijiri medicale.

Oamenii legii au stabilit ca cei doi conducatori auto nu consumasera bauturi alcoolice si au deschis un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.