Doi romani, un barbat si o femeie, au fost pusi sub acuzare in SUA sub acuzatia ca, in ianuarie 2017, au accesat ilegal aproximativ 123 de computere conectate la camerele de supraveghere ale Departamentului Politiei Metropolitane. Cei doi au fost retinuti la jumatatea lunii decembrie in Bucuresti, barbatul aflandu-se in prezent in arest preventiv, iar femeia in arest la domiciliu, in vederea extradarii, scrie News.ro.

Curtea de Apel Bucuresti a judecat in 16 decembrie cazul lui Mihai Alexandru Isvanca si al lu Eveline Cismaru, acordand termen 11 ianuarie 2018 pentru judecarea cererii de extradare.

"Pune in vedere parchetului sa inainteze cererea de extradare si documentele anexe, in conditiile art. 8 si art.12 din Tratatul de extradare dintre Romania si S.U.A., ratificat de Romania prin Legea nr. 111/2008. In baza art. 12 alin. 1 din Tratatul de extradare dintre Romania si S.U.A., ratificat de Romania prin Legea nr. 111/2008, statul solicitant (S.U.A.) urmeaza sa fie informat, fara intarziere, cu privire la masurile dispuse prin prezenta, prin Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala si Ministerul Justitiei - Directia Cooperare Internationala din Romania. Dispune emiterea mandatului de arestare provizorie in vederea extradarii", se arata in decizia instantei.

Cei doi sunt acuzati in SUA de conspiratie in vedere comiterii de fraude electronice si de conspiratie in vederea comiterii de fraude informatice.

In 12 ianuarie 2017, Secret Service a fost notificat ca un anumit numar de camere de supraveghere ale Departamentului Politiei Metropolitane au fost vulnerabilizate, fiind lansata o investigatie in urma careia s-a stabilit ca in perioada 9 ianuarie - 12 ianuarie computerele conectate cu camerele de supravegere au fost afectate de virusii de tip ransomware "cerber" si "dharma".

De asemenea, au fost descoperite dovezi privind existenta unui plan de a distribui virusi de tip ransomware prin email la cel putin 179.000 de adrese.