Politistii au impus mai multe restrictii de trafic in Capitala pentru organizarea Revelionului in Piata George Enescu, manifestare la care organizatorii estimeaza ca vor participa 30.000 de persoane. In unele zone restrictiile au intrat in vigoare, in altele urmand a fi valabile de duminica. Duminica, incepand cu orele 19:00, in Piata George Enescu din Capitala, va avea loc "Revelionul 2017-2018", eveniment la care organizatorul estimeaza ca vor participa aproximativ 30.000 de persoane., potrivit news.ro.

Pentru buna organizare, circulatia rutiera este deja restrictionata pe str. Benjamin Franklin, intre Calea Victoriei si str. Nicolae Golescu, zona urmand a ramane inchisa pana in 02.01.2018, orele 09:00.

De asemenea, va fi restrictionat traficul pe Calea Victoriei, intre Piata Victoriei si str. Ion Campineanu, pe str. Stirbei Voda, intre str. Luterana si Calea Victoriei, dar si pe strazile George Enescu, Episcopiei, C-tin Esarcu, Dem I. Dobrescu si C. A. Rosetti, in perioada 31.12.2017, orele 17:00 si 01.01.2018, orele 05:00. Potrivit politistilor, duminica, restrictiile se vor face gradual, in functie de afluenta publicului spectator.

Brigada Rutiera recomanda urmatoarele rute ocolitoare: Piata Victoriei - Bd. Lascar Catargiu - Piata Romana - Piata Universitatii - Piata Unirii sau Piata Victoriei - Str. Buzesti - Str. Berzei - Str. Vasile Parvan - Splaiul Independentei.