Fostul ministrul al Sanatatii Vlad Voiculescu afirma, intr-o postare pe Facebook, ca politicieni si oameni cu influenta ai ultimilor 27 de ani au stiut si au profitat de serviciile preferentiale ale medicului clujean Mihai Lucan, mentionand doua exemple - actorul Alexandru Arsinel si fostul deputat Victor Socaciu -, dar ca mai sunt "sute altele".

Vlad VoiculescuFoto: Privesc.eu

"Cazul Lucan nu este insa din pacate unul singular... sistemul de sanatate este ca o panza de paianjen pe care pandesc paianjeni feudali, fara scrupule, care fac din viata pacientilor si din sanatatea acestora o afacere", a scris Vlad Voiculescu, marti, pe pagina sa de Facebook, insotind postarea cu melodia de generic a serialul italian "La Piovra" (Caracatita).

  • Amintim ca medicul chirurg Mihai Lucan este cercetat sub control judiciar pentru delapidare, precum si constituirea unui grup infractional organizat, in cazul Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca. Lucan este suspectat ca a transferat ilegal la clinica sa privata aparatura ce apartinea Institutului.

Mesajul integral postat marti pe Facebook de Vlad Voiculescu:

"PRETUL CURATIEI/CURATENIEI

Nu exista multi medici sau multi pacienti ai domnului Lucan care sa nu fi stiut cum stau lucrurile.

Ceea ce nu stiu multi este ca POLITICIENI si de OAMENI CU INFLUENTA ai ultimilor 27 de ani au stiut si au profitat de serviciile preferentiale ale domnului profesor, pentru ei insisi sau pentru apropiati; Domnul Alexandru Arsinel (actor, membru UNPR) si domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea data) sunt doar doua exemple. Sunt sute altele.

Nu discut capacitatea profesionala a domnului Lucan. Cu siguranta, cel putin pana la un anumit punct, a fost un chirurg de exceptie si mai mult decat atat.

Cazul Lucan nu este insa din pacate unul singular... sistemul de sanatate este ca o panza de paianjen pe care pandesc paianjeni feudali, fara scrupule, care fac din viata pacientilor si din sanatatea acestora o afacere.

Iar pentru cei care au curajul sa ii infrunte, #PRETUL este pe masura:

- pentru #pacienti, pretul era de multe ori viata. Onoarea, cel putin. Daca va trece prin cap ca exagerez, cititi povesti ale pacientilor domnului Lucan - cei care au apucat sa le spuna.

- pentru #medici si #asistente, pretul era de multe ori cariera. Daca va trece prin cap ca exagerez, cititi declaratiile medicilor de la ICUTR despre cum domnul Lucan le sabota operatiile, ii jignea si ameninta.

- pentru Emanuel Ungureanu, cel care a depus plangerea penala de la care a pornit dosarul DIICOT, pretul a fost slujba la ICUTR si marginalizarea in anumite cercuri din Cluj.

- pentru #mine, pretul a fost mai mic... doar o serie lunga de amenintari si jigniri si scandalul "Vlad Voiculescu a oprit transplanturile" de anul trecut, orchestrat de domnul Lucan si de alti infractori care i-au fost alaturi, alaturi de prietenii lor din politica si din presa.

- pentru #seful Corpului de Control al Ministerului Sanatatii, pretul a fost o serie lunga de jigniri, amenintari... si in final, postul. A fost eliminat in primele zile din mandatul domnului Bodog, asa cum fusese amenintat in repetate randuri de domnul Lucan! Munca dansului nu a fost continuata... din contra!

---

PASAJE DIN AGENDA DOMNULUI LUCAN

"Trebuie sa gasesc un avocat din Bucuresti, unul care sa stranga politisti, procurori, judecatori, oameni puternici in jurul meu. Sa fie scutul meu. Sa afle tot. Sa stie tot. Sa fie caini loiali cu colti ascutiti"

Si apoi, amenintarile: "Nu isi dau seama cat de dureroasa e razbunarea. Eu nu le-am facut nimic, dar orice sfidare are un pret. De abia ii astept sa ajunga pe masa mea, la bisturiul meu. Cine ridica sabia asupra mea, ii va cadea mana..."

"Sa nu ma zgarcesc. Trebuie sa aflu cine e acest baiat (procurorul de caz). Stie prea multe despre mine. Sa nu uit sa intreb ce hram poarta seful lui (Horodniceanu). Sa nu uit sa caut in registre, sa vad cine a trecut pe la mine, cine imi e dator. Vrei sa prinzi peste, fa-te carlig"."